Șefia Comisiei Europene: Discuții aprinse între candidați, în cadrul unei dezbateri/ Temele care au provocat dispute

  • 16 Mai 2019 14:40
Șefia Comisiei Europene: Discuții aprinse între candidați, în cadrul unei dezbateri/ Temele care au provocat dispute

Candidații principalelor partide politice europene la funcția de președinte al Comisiei Europene s-au înfruntat într-o dezbaterea televizată pe teme diverse, de la schimbările climatice la ascensiunea euroscepticismului, relatează agenția de știri Dpa,peluat de Mediafax.ro

Desemnarea șefului Comisiei Europene se face prin intermediul sistemului de tip Spitzenkandidaten ("primul candidat"), adică fiecare formațiune paneuropene desemnează câte un candidat pentru postul de președinte al instituției europene.

Conform proiecțiilor, Manfred Weber, este favorit să obțină funcția, în condițiile în care formațiunea care îl susține, Partidul Popular European, are cele mai mari șanse să câștige scrutinul europarlamentar programat în mai 2019.

 

Programul electoral al lui Manfred Weber se bazează pe principiul solidarității la nivelul întregii Uniuni Europene, însemnând inclusiv împărțirea responsabilităților, gestionarea unor provocări majore ca migrația și șomajul în rândul tinerilor, și argumentând pentru compromisuri în domenii precum comerțul și schimbările climatice.

 
 

Propunerile lui Weber în domeniul mediului și schimbările climatice au fost însă criticate dur de unii din contracandidații săi, în special de social-democratul Frans Timmermans.

"Cred în inovare, nu în pedepse", a declarat Weber, în cadrul dezbaterii televizate de mirecuri seară, argumentând că UE ar trebui să se concentreze asupra investițiilor în tehnologii ecologice, nu să impună impozite pentru protecția mediului care ar putea duce la pierderea de locuri de muncă.

Timmermans a răspuns că era s-a săturat de scuzele potrivit cărora acțiunile ambițioase privind combaterea schimbările climatice ar afecta în special persoanele sărace. "Știi ce va face chiar rău? Dacă nu facem nimic", a afirmat candidatul socialiștilor europeni.

În mod notabil, de la dezbatere au lipsit reprezentanți ai forțelor populiste și eurosceptice, care potrivit sondajelor de opinie vor obține un scor bun la alegerile europarlamentare de săptămâna viitoare.

Timmermans a afirmat că vina pentru ascensiunea euroscepticismului aparține principalelor formațiuni paneuropene.

"Este vina noastră. Aparent nu i-am convins să rămânem alături de noi", a declarat candidatul social-democrat, făcând referire la efectul "dezbinător" al procesului Brexit.

Sursa: Mediafax.ro 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău