Proiect finanțat de UE | Au fost inaugurate lucrările de modernizare a rețelei de aprovizionare cu apă a municipiului Edineț
-
29 Noiembrie 2021 15:23
Președinta Maia Sandu a participat astăzi, la Edineț, la inaugurarea oficială a lucrărilor de modernizare și de extindere a rețelei de aprovizionare cu apă a acestui oraș, proiect finanțat din fonduri europene. Rețeaua modernizată va aduce apă potabilă de calitate în locuințele, școlile, grădinițele, spitalele și instituțiile din Edineț. Astfel, peste 18 mii de locuitori din nordul țării vor avea apă bună la robinet datorită acestui proiect, potrivit unui comunicat al Președinției.
Președinta Maia Sandu a mulțumit Uniunii Europene și Germaniei pentru sprijinul financiar oferit pentru proiectele din Edineț, dar și din multe alte localități ale R.Moldova. Împreună cu Ambasadorul UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, și cu reprezentanții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, care implementează proiectul, șefa statului a vizitat șantierul, unde deja au început lucrările de renovare a rețelei de apă și a discutat cu muncitorii.
Maia Sandu a menționat că asemenea proiecte de dezvoltare trebuie să fie realizate în toate regiunile țării, iar guvernarea va continua să identifice și să valorifice resurse pentru investiții în infrastructură. „Condițiile bune de trai în sate și orașe, alături de locurile de muncă bine plătite, sunt șansa noastră ca oamenii să rămână acasă și să contribuie la prosperarea comunităților și a țării noastre”, a declarat Maia Sandu.