Șefa misiunii FMI: Vizita în R. Moldova, primul pas spre negocierea unui ACORD

  • 23 Mai 2016 14:11
Șefa misiunii FMI: Vizita în R. Moldova, primul pas spre negocierea unui ACORD

Vizita misiunii FMI în Republica Moldova constituie un prim pas spre negocierea unui acord cu privire la un nou program, a declarat în cadrul unei întrevederi cu Pavel Filip, șefa Misiunii, Ivanna Vladkova-Hollar.

Ea a specificat că misiunea va analiza ultimele evoluții din sectorul financiar-bancar.

Reprezentanta FMI a evidențiat importanța consolidării cadrului legal cu privire la bănci și a asigurării independenței operaționale a instituțiilor de reglementare bancară. Printre problemele ce urmează a fi soluționate se numără excluderea ingerințeijustiției în supravegherea și reglementarea băncilor, asigurarea transparenței acționarilor și beneficiarilor finali, stabilirea unor mecanisme de gestionare a riscurilor de către băncile comerciale, potrivit unui comunicat al Guvernului.

De acordul cu FMI depind relațiile cu partenerii de dezvoltare și atmosfera din interiorul țării, a menționat la rândul său Pavel Filip. El a reiterat determinarea și hotărârea Guvernului de a avansa în implementarea reformelor. Printre acțiunile prioritare ale Executivului în acest sens,premierul a menționat reforma sistemului financiar-bancar, ajustiției și implementarea Strategiei anticorupție, asigurarea unui mediu de afaceri atractiv și competitiv. 

Amintim că în 2015 câteva misiuni ale FMI au întreprins vizite de documentare în Republica Moldova dar negocierile pentru semnarea unui nou acord așa și nu au fost inițiate, din cauza crizelor politice de anul trecut, dar și a problemelor din sectorul bancar, urmare a dispariției a unui miliard de dolar în anul 2014. De negocierile cu Fondul depinde și reluarea finanțărilor din partea altor parteneri externi, în special  a Comisiei Europene și a României.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău