Șefa diplomației britanice îl îndeamnă pe Vladimir Putin „să renunțe și să se retragă din Ucraina înainte de a face o greșeală strategică masivă”

  • 21 Ianuarie 2022 11:07
Șefa diplomației britanice îl îndeamnă pe Vladimir Putin „să renunțe și să se retragă din Ucraina înainte de a face o greșeală strategică masivă”

Ministrul britanic de externe Liz Truss a avertizat Rusia că orice invazie a Ucrainei ar duce doar la „un impas teribil și la pierderi de vieți omenești” de amploarea războiului sovieto-afgan, relatează AFP, preluat de Agerpres.

În cadrul unui discurs rostit la Institutul Lowy din Sydney, Australia, Truss a încadrat conflictul din Ucraina ca parte a unei dispute mai largi între ceea ce ea consideră a fi state liberale și autocrații, inclusiv Rusia și China.

Aceasta l-a îndemnat pe Vladimir Putin „să renunțe și să se retragă din Ucraina înainte de a face o greșeală strategică masivă”. Kremlinul, a spus aceasta, “nu a învățat lecțiile istoriei”, iar o „invazie va duce doar la un impas teribil și la pierderi de vieți omenești, așa cum o știm din războiul sovieto-afgan și din conflictul din Cecenia”.

Truss a adăugat: „Avem nevoie ca toată lumea să se implice. Împreună cu aliații noștri, vom continua să fim alături de Ucraina și să îndemnăm Rusia la dezescaladare și să se angajeze în discuții semnificative. Ceea ce se întâmplă în Europa de Est contează pentru întreaga lume.”

De asemenea, șefa diplomației britanice a afirmat că autocrațiile sunt „încurajate într-un mod pe care nu l-am mai văzut de la Războiul Rece încoace. Acestea caută să exporte dictatura ca un serviciu în întreaga lume. Acesta este motivul pentru care regimuri precum cele din Belarus, Coreea de Nord și Myanmar își găsesc cei mai apropiați aliați la Moscova și Beijing”.

Comentariile sale au fost făcute cu câteva ore înainte ca diplomații de vârf ai Rusiei și Statelor Unite să se întâlnească în Elveția pentru a discuta despre tensiunile în creștere generate de masarea a zeci de mii de soldați ruși la granița cu Ucraina, după ce seria de întâlniri între oficialii celor două părți în ultima săptămână nu au produs niciun progres.

Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit la Geneva pentru discuții cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, după o trecere prin Europa pentru a susține angajamentele aliaților americani de a pedepsi Rusia cu sancțiuni în cazul în care aceasta va continua invazia în Ucraina.

Truss, împreună cu secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, se află în Australia pentru a discuta despre următoarea etapă a parteneriatului AUKUS, inclusiv despre planurile ca Australia să aibă acces la tehnologia americană pentru submarinele cu propulsie nucleară.

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău