Ședință extraordinară a judecătorilor pe 20 octombrie
-
08 August 2017 12:04
Adunarea Generală a Judecătorilor urmează să se convoace pe 20 octombrie. În cadrul ședinței vor fi aleși cinci membri permanenți ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor și doi membri supleanți.
De asemenea, urmează să fie selectați membrii permanenți ai Colegiului Disciplinar din subordinea CSM, din rândul judecătorilor și cinci membri supleanți. O decizie în acest sens a fost luată în ședința de marți, 8 august, a CSM, transmite IPN.
Pe 18 octombrie expiră mandatele a doi dintre membrii CSM – Dumitru Visternicean și Anatolie Țurcan. În noiembrie expiră mandatul Ninei Cernat, iar în ianuarie a președintelui CSM Victor Micu. Mai târziu, în martie, expiră mandatul Verei Toma. Din actuala componență, funcția de membru al CSM o va exercita în continuare Dorel Musteață, care a fost ales la Adunarea Judecătorilor din octombrie 2014.
În componenta Consiliului Superior al Magistraturii intră judecători și profesori de drept titulari. Președintele Curții Supreme de Justiție, ministrul justiției și procurorul general sunt membri de drept ai CSM. Șase membri din rândul judecătorilor, inclusiv doi membri supleanți, sunt aleși în CSM prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, aceștia reprezentând toate nivelurile instanțelor judecătorești.
Încă trei membri ai CSM se aleg de către Parlament din rândul profesorilor de drept titulari, cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați, ținând cont și de opinia reprezentanților opoziției parlamentare. În acest sens, legislativul urmează să numească trei candidați care îi vor înlocui pe Gheorghe Avornic, Violeta Cojocaru și Teodor Cârnaț, toți trei numiți de Parlament în decembrie 2013.
De asemenea, la ședința extraordinară a Adunării Generale a Judecătorilor din 20 octombrie vor fi aleși membrii Colegiului disciplinar din subordinea CSM din rândul judecătorilor, în locul lui Valeriu Doagă, Stelian Teleucă, Anatolie Galben, Elena Covalenco și Domnica Manole.
Ședința Adunării Generale a Judecătorilor se va desfășura la Casa Sărbătorii, strada Ghioceilor, 1.