Secția Obstetrică nr.1 a Institutului Mamei și Copilului, renovată capital

  • 17 Iunie 2022 16:42
Secția Obstetrică nr.1 a Institutului Mamei și Copilului, renovată capital Foto: Ministerul Sănătății

Secția Obstetrică nr.1 a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată capital pentru prima dată după peste 40 de ani de activitate. Anual în această secție se nasc până la 2 500 de copii, transmite IPN.

Secția dispune de șapte săli de naștere, două săli de operații, dotate cu echipamente, spații special amenajate pentru lucrătorii medicali. Menționăm că este șase milioane de lei au fost investiți în modernizarea secției.

Lucrările de renovare s-au făcut din banii alocați de Ministerul Sănătății. „Ne dorim să aducem Europa acasă, împreună cu specialiștii care au plecat acolo, iar pentru aceasta trebuie să investim în modernizarea instituțiilor medicale – unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătății. Ne propunem să construim spitale noi, să renovăm capital secții și să le dotăm cu echipamente moderne, așa încât să corespundă tuturor standardelor internaționale”, a declarat ministra sănătății, Ala Nemerenco, la evenimentul de inaugurare.

Potrivit ministrei, calitatea actului medical depinde de condiții, nu doar de abilitățile profesionale ale personalului medical, „sănătatea mamei și a copilului reprezintă o prioritate”.

Tot astăzi la IMC, a avut loc dezvelirea plăcii comemorative în memoria medicului Mihai Strătilă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:6,17 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău