Secretarul general al ONU i-a propus Angelei Merkel să prezideze un important consiliu consultativ

  • 19 Ianuarie 2022 09:07
Secretarul general al ONU i-a propus Angelei Merkel să prezideze un important consiliu consultativ

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, i-a oferit fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, un rol de consilier la Națiunile Unite, informează miercuri dpa, citând surse, scrie AGERPRES.

Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foști șefi de stat și de guvern, potrivit surselor de la ONU.

Rolul acestui consiliu este de "a identifica bunurile globale publice și alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătățiri de guvernare și să propună modalități în care acest lucru ar putea fi realizat".

Stratul de ozon este un exemplu de astfel de bun public și termenul mai poate fi aplicat unor reglementări internaționale precum siguranța zborurilor și comerțul global.

Potrivit surselor de informații, Guterres a făcut această ofertă direct Angelei Merkel. Însă, potrivit acelorași surse, probabilitatea ca Angela Merkel să accepte acest post este destul de scăzută: se pare că nu există încă un răspuns din partea ei.

Politiciana conservatoare de 67 de ani nu a mai candidat la alegerile federale din septembrie și s-a retras din politica națională germană anul trecut, după 16 ani în care a fost cancelar federal.

Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.

Potrivit lui Guterres, pandemia de coronavirus a scos la iveală breșe majore în cooperarea internațională. Preconizatul consiliu consultativ este menit să dea un impuls pentru reînnoirea practicilor și principiilor de acțiune la nivel global.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău