Secretarul general al ONU a cerut, în cadrul vizitei la Moscova, o încetare imediată a focului

  • 26 Aprilie 2022 14:15
Secretarul general al ONU a cerut, în cadrul vizitei la Moscova, o încetare imediată a focului

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a pledat marți, în prima sa vizită la Moscova după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, pentru o încetare a focului "în cel mai scurt timp", transmite Reuters.

"Acest lucru ne interesează mult, să găsim mijloacele pentru a crea condițiile pentru un dialog eficient, să creăm condițiile pentru o încetare a focului în cel mai scurt timp cu putință", a declarat Guterres în timpul discuțiilor cu șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.

Deși situația din Ucraina este "complexă, cu interpretări diferite asupra a ceea ce se întâmplă", este posibil să existe "un dialog serios cu privire la modul de a acționa cel mai bine pentru a reduce la maximum suferința oamenilor", a adăugat el.

Antonio Guterres a anunțat că ONU este dispusă să facă tot ceea ce este posibil pentru "a pune capăt războiului din Ucraina", notează Agerpres.

După întrevederea cu Lavrov, Guterres urmează să fie primit de președintele Vladimir Putin, iar apoi se va deplasa la Kiev, unde decizia sa de a se duce mai întâi în Rusia a fost aspru criticată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând că nu vede "nicio dreptate și nicio logică în această ordine" a deplasărilor.

"Suntem profund interesați în aceste momente să facem tot posibilul pentru a pune capăt războiului din Ucraina cât mai repede, și să facem tot posibilul să reducem suferința oamenilor și să reducem impactul asupra grupurilor vulnerabile din alte țări ale lumii", a insistat Guterres.

La rândul său, șeful diplomației ruse a dat asigurări că Moscova a răspuns rapid inițiativei lui Guterres și a acceptat să discute despre o serie de teme importante, "inclusiv situația privind Ucraina, care este catalizatorul unor probleme multiple acumulate în ultimele decenii în regiunea euroatlantică".

"Apreciem dorința dumneavoastră în aceste timpuri dificile de a studia în mod serios cum se poate aplica principiul multilateralismului, contestat fățiș în ultimii ani de Occident, care din nefericire a încercat să creeze și să perpetueze lumea unipolară", a susținut Lavrov.

În opinia șefului diplomației ruse, "adevărata multipolaritate trebuie să se bazeze pe statutele ONU care stabilesc principiile egalității suverane a statelor". Antonio Guterres a răspuns că ONU este "foarte angajată în privința multilateralismului".

Lavrov a amintit că secretarul general al Națiunilor Unite va avea o întrevedere în cursul zilei de marți și cu Vladimir Putin, "ceea ce subliniază o dată în plus importanța pe care o acordăm dialogului cu colegii noștri din ONU".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău