Secretarul general al NATO: Ucraina nu se pregătește să folosească o „bombă murdară”. Rusia nu trebuie să folosească un „pretext” pentru o „escaladare”

  • 25 Octombrie 2022 09:32
Secretarul general al NATO: Ucraina nu se pregătește să folosească o „bombă murdară”. Rusia nu trebuie să folosească un „pretext” pentru o „escaladare”

NATO respinge „afirmațiile false" ale Rusiei conform cărora Ucraina se pregătește să folosească o „bombă murdară", a declarat luni secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, subliniind că Moscova nu trebuie să folosească acest „pretext" pentru o „escaladare", relatează Reuters și AFP.

„Aliații NATO resping această afirmație. Rusia nu trebuie să folosească aceasta ca un pretext pentru o escaladare" a conflictului în Ucraina, a scris Jens Stoltenberg pe Twitter, după convorbiri cu șeful Pentagonului, Lloyd Austin, și cu ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace.

Rusia a afirmat luni că Ucraina a intrat în „faza finală" pentru fabricarea unei „bombe murdare", o acuzație pe care Moscova a lansat-o începând de duminică și care a fost respinsă de Kiev și de aliații săi occidentali.

Ucraina și Occidentul văd în această amenințare o pregătire pentru un atac desfășurat sub „steag fals", suspectând Rusia că este dispusă să detoneze ea însăși o "bombă murdară" pentru a justifica o escaladare militară, de exemplu prin folosirea unei arme nucleare tactice ca represalii.

O bombă radiologică sau „bombă murdară" este formată din explozibili convenționali înconjurați de materiale radioactive care sunt diseminate în praf în momentul exploziei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:55 %
Vint:1,2 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
24
Thu
23
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău