Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a efectuat o vizită de lucru la Berlin, în ajunul aniversării de 30 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale moldo-germane
-
28 Aprilie 2022 09:58
Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a efectuat o vizită de lucru la Berlin, cu ocazia desfășurării consultărilor politice bilaterale între ministerele de externe ale celor două țări, în ajunul aniversării de 30 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale moldo-germane, la 30 aprilie 2022.
Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă și șeful delegației germane Matthias Lüttenberg, directorul pentru Europa de Est, Asia Centrală și Caucazul de Sud al Ministerului de Externe german, au abordat stadiul curent al relațiilor moldo-germane, convenind asupra unor acțiuni comune în urma desfășurării Conferinței donatorilor „Moldova Support Platform”, la Berlin, pe 5 aprilie 2022 care, în perspectivă, vor contribui la consolidarea rezilienței economice a țării noastre, acordarea asistenței în domeniul energetic, dar și vor diversifica și aprofunda cooperarea bilaterlă între Republica Moldova și Republica Federală Germană.
„Sprijinul financiar din partea Germaniei și altor state partenere anunțat în cadrul Conferinței donatorilor, constituie un semnal clar de susținere adresat Republicii Moldova de către partenerii internaționali.” – a menționat secretarul de stat Veaceslav Dobîndă.
Unul dintre subiectele discuțiilor a vizat securitatea regională, abordată prin prisma eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean și a provocărilor din ultimele zile în regiunea din stânga Nistrului a Republicii Moldova.
Oficialii au manifestat îngrijorarea în raport cu evenimentele grave care au loc în Ucraina, menționând că sprijinul continuu al partenerilor externi constituie unica posibilitate de sporire și consolidare a acțiunilor Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaților.
În cadrul consultărilor a fost reiterat sprijinul constant oferit de Germania parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în contextul depunerii cererii de aderare la UE, procedurii de completare a chestionarelor, precum și al procesului continuu de reforme în conformitate cu acquis-ul comunitar.
Părțile au salutat intrarea în vigoare de la data de 1 iunie a Declarației comune privind aspectele procedurale de transcriere a permiselor de conducere, semnată la Berlin pe 5 aprilie, efectele pozitive ale acesteia urmând a fi resimțite de numeroși cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți temporar sau permanent pe teritoriul Germaniei. Totodată, s-a decis despre continuarea dialogului privind reducerea tarifelor la roaming și liberalizarea transportului rutier internațional.
Programul vizitei secretarului de stat al MAEIE la Berlin a inclus și o întrevedere la Cancelaria Federală cu Alexander Wallau, șeful Departamentului pentru relații bilaterale cu statele din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, Asia Centrală și Caucazul de Sud.