Secretarul de stat al MAE, întrevedere cu secretarul general al Ministerului Apărării al Austriei. Cooperarea în domeniul apărării și securității, în discuții
-
17 Iulie 17:23
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Valeriu Mija, a avut o întrevedere cu Arnold Kammel, secretarul general al Ministerului Apărării al Republicii Austria. La discuții a participat și ambasadoarea austriacă la Chișinău, Stella Avallone.
Potrivit MAE, oficialii au abordat prioritățile comune de cooperare, precum și acțiunile interministeriale menite să consolideze conlucrarea în domeniul apărării și securității. A fost discutată situația actuală în Republica Moldova în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. De asemenea, a fost subliniat sprijinul constant și ferm al Austriei în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, a fost apreciată colaborarea activă dintre cele două state în cadrul organizațiilor și platformelor internaționale.
Interlocutorii au subliniat importanța aprofundării cooperării bilaterale, inclusiv prin dinamizarea contactelor la nivel guvernamental. În acest context, a fost menționată întrevederea recentă dintre ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin și a omologului său austriac, Gerhard Karner, desfășurată la 13 iunie la Luxemburg (în marja JHA Council).
Totodată, părțile au subliniat necesitatea intensificării contactelor guvernamentale și au salutat proiectele comune care contribuie la modernizarea țării, inclusiv deschiderea, la 1 septembrie, a unui colegiu cu profil IT și electronic, parte a rețelei școlilor austriece din străinătate.
Valeriu Mija l-a invitat pe Arnold Kammel să participe la următoarea ediție a Moldova Security Forum, reiterând interesul Republicii Moldova pentru extinderea cooperării în domenii-cheie precum reziliența națională, securitatea cibernetică, digitalizarea, comunicarea strategică și cultura de securitate.

