Sebastian Kurz va efectua o vizită oficială la București, în contextul preluării președinției Consiliului UE de către România
-
20 Decembrie 2018 11:18
Președintele României Klaus Iohannis îl va primi mâine, 21 decembrie, la Palatul Cotroceni, pe cancelarul austriac, Sebastian Kurz, cu care va discuta teme prioritare aflate pe agenda europeană.
Vizita oficialului austriac în România are loc în contextul în care, începând cu 1 ianuarie 2019, România va prelua de la Austria președinția Consiliului Uniunii Europene.
Cei doi vor discuta despre viitorul Uniunii Europene, viitorul buget al Uniunii post-2020, procesul de retragere a Marii Britanii din UE, alegerile pentru Parlamentul European.