Se circulă cu dificultate la un sens giratoriu din Chișinău, din cauza lucrărilor de asfaltare a carosabilului. Poliția recomandă șoferilor să evite zona
-
12 Iunie 2021 16:40
Din cauza lucrărilor de asfaltare a carosabilului la această oră se circulă cu dificultate la sensul giratoriu de la intersecția străzii Ion Creangă, Calea Ieșilor și bulevardul Ștefan cel Mare.
După cum anunță Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP într-o postare pe Facebook, din această cauză se înregistrează un flux mare de transport și s-au format ambuteiaje pe mai multe străzi din apropiere.
Pentru fluidizarea circulației rutiere au fost implicate mai multe echipaje mobile ale INSP.
Polițiștii de patrulare recomandă șoferilor să evite după posibilitate zona respectivă.