Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, județul Orhei, Basarabia, într-o familie de învățători. Tatăl său a construit, împreună cu oamenii din sat, școala care avea într-o latură locuința învățătorilor cu celebrul calidor (coridor, galerie), evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma, pottrivit sursei citate.

În martie 1944, familia Goma se refugiază în Transilvania. În 1949, Paul Goma intră prin concurs elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate școlile din țară, după ce în luna mai același ani fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” opt zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munți și… ținea „un jurnal intim codificat”. După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reușește să-l înscrie a Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș. În 1954, dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Școală de Literatură, numită și fabrica de scriitori). Reușește la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității București.

În 22 noiembrie 1956, Paul Goma este arestat la Universitate, dus la Ministerul de Interne și anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestație ostilă de solidaritate cu Revoluția din Ungaria. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică. În noiembrie 1961 i se prelungește restricția domiciliară cu încă 24 luni. Paul Goma protestează, în scris, împotriva „prelungirii”; va fi eliberat înainte de termen abia în ianuarie 1963. În 1965, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (ce permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deși, legal, avea acest drept – dă examen de admitere și reușește la Facultatea de Filologie, Universitatea București. 

În decembrie 1966, debutează în revista „Luceafărul” cu povestirea „Când tace toba”. În august 1968, Paul Goma se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Apare în librării volumul de debut „Camera de alături”, singura carte pe care Paul Goma a reușit să o publice în România înainte de plecarea în exil. În 1971, romanul „Ostinato”, interzis de cenzură în România, apare la Editura „Suhrkamp” din Germania, apoi în Franța la „Gallimard”. În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt i se lansează a doua carte tradusă în germană „Ușa noastră cea de toate zilele”. În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul „Gherla” (roman autobiografic bazat pe propria experiență în această închisoare).

La 20 noiembrie 1977, Paul Goma cu soția și fiul lor pleacă pentru totdeauna din România. Sosiți cu pașapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic. În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii „Culorile curcubeului” care va fi publicată în anul următor în franceză, cu titlul „Le tremblement des hommes”. 

A editat peste 40 de cărți: „Ostinato”, „Gherla”, „În cerc”, „Garda inversă”, „Culorile curcubeului ’77”, „Patimile după Pitești”, „Soldatul cîinelui”, „Bonifacia”, „Din Calidor”, „Arta refugii”, „Astra”, „Sabina”, „Amnezia la români”, „Justa”, „Jurnale”, „Basarabia” (2002) ș.a.

În aprilie 2013, Paul Goma a primit cetățenia R. Moldova. Scriitorul s-a stins din viață în noaptea de 24 spre 25 martie 2020, la vârsta de 84 de ani.

Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a decis decorarea post-mortem a scriitorului Paul Goma cu distincția ”Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni”, „…ca semn de prețuire a mărturisirii creștine din opera sa și pentru curajul de a înfrunta dictatura ateistă, de a denunța atrocitățile regimului sovietic de ocupație din Basarabia, oferind un exemplu de rezistență prin cultură și civism”.