Solicitată de agenție, Larisa Turea a menționat că volumul cuprinde 500 de pagini.

”Este o ediție adăugită. Vrem să arătăm că, deși s-a făcut totul ca populația băștinașă să fie distrusă prin teroare și înfometare, prin marginalizare și umilință, totuși au rămas oameni. Mulți dintre ei și-au păstrat calitățile cele mai puternice. Am un material foarte interesant din satul Avdarma, din regiunea autonomă găgăuză. Ei au un muzeu foarte bogat, unde este și despre foamete și au făcut un memorial. Este unul dintre puținele memoriale care este dedicat celor care au murit prin înfometare. Am făcut un interviu cu Vera Stratulat din Voroteț, Orhei, care a decedat toamna trecută, o fostă învățătoare care a ridicat din mijloacele ei financiare un monument în memoria celor trei copii care au căzut victime atunci, în timpul foametei. Am ales să nu depăn eu istoriile, mi s-a părut mai nimerit monologul, pentru a face auzită vocea singulară, distinctă a fiecăruia. Nu încetez să mă minunez de frumusețea acestui cor de voci, de demnitatea umană amplificată”, a precizat autoarea.

Scriitoarea a afirmat că s-a străduit să adune mai mulți martori și supraviețuitori. ”Cartea conține numeroase materiale de arhivă. Prima ediție a apărut în 1991, fiind semnată împreună cu regretatul meu soț, Valeriu Turea, iar a doua ediție, la București, în 2008. În baza cărții mele au fost montate două spectacole la Teatrul Național Radiofonic din București (”Pâinea cea de-a pururi” și ”Plânsul pământului”, în regia lui Petru Hadârcă), un spectacol – ”Seceta roșie” la Iași. La Radio Moldova a fost montat un spectacol pentru copii – ”Pâinică de la iepurele șchiop”, care a luat premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic”, a mai spus autoarea.

Scriitorul român Ovidiu Pecican constată în postfața cărții că este greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supraviețuitorii amintesc împrejurările de după război. ”Dar și mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) și, mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depășit în total cifra de 250.000 de oameni, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost devorate de membrii familiei proprii, amenințați cu extincția”, a subliniat Ovidiu Pecican.

Larisa Turea s-a născut la 29 februarie 1952 în satul Călinești, raionul Fălești. În 1974 a absolvit Facultatea de filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova. A activat la cotidianul ”Moldova Socialistă” (1973-1977), la revista ”Moldova” (1977-1990), revistele ”Lanterna magică” și ”Sud Est” (1987-1992). În 1992-1997 a fost viceministru al Culturii și Cultelor, șef-adjunct al Direcției Principale Teatru și Învățământ Artistic. Din 2000 până în prezent este secretar al Teatrului Național ”Mihai Eminescu”.

A editat cărțile ”Portrete în relief” (1987), ”Cartea foametei” (împreună cu Valeriu Turea, 1991), ”În do major/Eugen Doga” (2007), ”Cartea foametei” (2008), ”ABC Doga, un destin în do major” (2018) ș.a. Larisa Turea este deținătoare a premiului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dar și a altor premii literare.