Schimbarea formulei prețului de achiziție a gazului nu va micșora tariful pentru consumatori

  • 04 Octombrie 2022 13:15
Schimbarea formulei prețului de achiziție a gazului nu va micșora tariful pentru consumatori

Modificarea formulei de stabilire a prețului de achiziție a gazelor naturale de către SA „Moldovagaz” de la SAP „Gazprom” nu va contribui la micșorarea tarifelor pentru consumatorii finali. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică precizează că impactul schimbării este deja inclus în structura prețurilor reglementate aprobate la nivelul unui an calendaristic, transmite IPN.

Potrivit ANRE, conform contractului dintre SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom”, prețul de achiziție a gazelor naturale se stabilește lunar, în funcție de indicatorii platformei Olandeze de tranzacționare TTF și a componentei mixului de produse petroliere.

Pentru trimestrele I și IV ale anului calendaristic, formula prevede 30% preț referință stabilit de indicatorii Front Month de pe platforma TTF și 70% mixul de produse petroliere. Pentru trimestrele II și III, formula se inversează, după cum urmează: 70% preț referință platforma TTF și 30% mixul de produse petroliere.

În condițiile anului 2022, când prețul de bursă urmează un trend continuu ascendent, inversarea formulei pentru trimestrele I și IV ale anului curent, asigură pentru SA „Moldovagaz” un preț de achiziție mai mic decât în trimestrul II și III, cât și o diferență substanțială față de alternativele din piață. Specificăm că, în luna octombrie prețul pentru furnizorul din Republica Moldova este de 1074$/1000m3, față de 1883$/1000m3 în luna septembrie, până la modificarea formulei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău