Schimbare majoră la Volkswagen
-
17 Iunie 2015 09:31
Îndepărtarea lui Ferdinand Piech din fruntea Volkswagen, după o carieră de mai bine de două decenii, ar putea lăsa urme foarte adânci în companie. Volkswagen va fi spart în patru companii, scrie presa germană, citată de digi24.ro.
Într-un grup vor fi mărcile produse în masă - Volkswagen, Skoda și Seat. Sunt mărcile care aduc grupului grosul vânzărilor, însă producția trebuie regândită. Se merge cu marje mici de profit, iar Volkswagen ar putea încerca să aducă aceste branduri împreună pentru a putea face economii.
La celalalt capăt al spectrumului sunt mărcile de lux. Ele vor fi grupate în două companii. Una cu Audi, Lamborghini și Ducatti, iar cealaltă cu Porsche, Bentley și Bugatti.
A patra divizie va fi formată din mărcile MAN și Scania, ambele producătoare de vehicule comerciale.
Descentralizarea vine să ușureze luarea deciziilor la Volkswagen. Posturi precum director de vânzări sau de marketing nu vor mai exista la nivel de grup, ci vor fi duse pe fiecare ramură în parte. Se încearcă eficientizarea operațiunilor.
Aduse sub același acoperiș, Skoda, Seat și Volkswagen ar fi o divizie cu vânzări de 7,6 milioane de unități și venituri de aproape 120 de miliarde pe an, spun consultanții de la Evercore pe baza datelor financiare din 2014.
Procesul decizional ar fi ușurat, iar Volkswagen ar putea răspunde mai repede la schimbările din piață, însă reorganizarea merge dincolo de schimbarea structurii Volkswagen. E o schimbare de filosofie. Sub conducerea lui Piech, Volkswagen era gândit ca grup în care mărcile individuale au un grad mare de autonomie. Asta a cultivat competiția internă. Acum, unirea unor mărci sub câteva umbrele ar putea crea relații de interdependență. Specialiștii de la Evercore sunt de părere că unele mărci vor suferi puternic. Skoda ar putea fi trasă în spate după ce în ultimii ani a avut performanțe foarte solide pe piață.