S-au strâns semnăturile necesare pentru proiectul de modificare a Constituției
-
09 Aprilie 2016 09:02
Au fost colectate 39 de semnături pentru lansarea proiectul de lege privind modificarea Constituției în ceea ce ține de excluderea imunității parlamentare.
Despre aceasta a comunicat președintele Parlamentului, Andrian Candu, în timpul ședinței de vineri, 8 aprilie, a Parlamentului, transmite IPN.
„Luni (11 aprilie n.r.) proiectul de lege va fi expediat la Curtea Constituțională pentru a fi expertizat și imediat cum este avizul Curții proiectul de lege va fi înregistrat în procedură legislativă”, a mai spus oficialul.
Președintele legislativului a comunicat că de asemenea a fost pregătit un proiect de lege de modificare a Codului electoral în ceea ce ține de alegerea președintelui. Proiectul de lege va transmite tot luni în adresa Comisiei de la Veneția, iar de la Ministerul Justiției, oficialul cunoaște că acesta ar putea fi expertizat către luna iunie. Numai după expertizare acesta va fi înregistrat în procedură legislativă.
Cât ține de legea numită simbolic „Big brother”, privind reglementarea tehnologiilor informaționale, Andrian Candu a spus că aceasta încă nu a ajuns în procedură legislativă, dar imediat cum va ajunge vor fi organizate dezbateri publice ample pe marginea proiectului. De asemenea, proiectul va fi trimis spre expertizare Consiliului Europei și șeful legislativului să asigurări că nu va fi propus spre adoptare fără acest aviz.