S-au împlinit 100 de ani de la nașterea artistului plastic Igor Vieru

  • 23 Decembrie 2023 15:00
S-au împlinit 100 de ani de la nașterea artistului plastic Igor Vieru

Astăzi s-au împlinit 100 de ani de la nașterea pictorului și graficianului Igor Vieru, Laureat al Premiului de Stat (1976), deținător al titlului onorific Artist Plastic al Poporului din RSSM (1983), informează MOLDPRES.

În cadrul unei expoziții de grafică a regretatului artist, care a avut loc pe 30 noiembrie, la Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși”, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a menționat că Igor Vieru este pilonul artelor plastice naționale și trebuie să ne îngrijim de acest pilon pe care se ține cultura noastră și să-l promovăm. ”Această expoziție este o călătorie în copilărie, în abecedarul copilăriei mele. Eu am învățat din acest abecedar, din aceste desene, pe care le-am admirat și le-am studiat în copilărie ore întregi. Cred că mai mult am învățat din aceste desene decât din abecedarul propriu-zis”, a subliniat ministrul Culturii.   

Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în satul Cernoleuca, raionul Dondușeni. A absolvit școala primară din sat, apoi gimnaziul din Climăuți. Vicisitudinile vieții îl determină să abandoneze învățătura și să plece la muncă în România. A revenit la baștină în 1944 cu două valize de cărți. Se angajează ca învățător de limba franceză la școala din Horodiște. Primele creații ale lui Igor Vieru au fost executate pe sticlă. Picturile acestea reprezentau diferite imagini din viață pe care învățătorul Igor Vieru le demonstra elevilor pentru a le cultiva gustul estetic. În 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul trei la Școala de Arte Plastice ”I. Repin” din Chișinău pe care a absolvit-o în 1949. Doi ani profesează ca pedagog la școala de pictură din Călărași.

În pictură s-a afirmat prin lucrarea ”Ion Creangă ascultă basmele unui țăran" (1954). Această lucrare îl ajută să-și croiască propria cale spre Uniunea Artiștilor Plastici, al cărei membru devine. Din 1957 se stabilește cu traiul la Chișinău. Un timp lucrează la revista "Chipăruș". Mai târziu e numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expoziții. Urmează compozițiile: „La împărțirea pământului" (1957) și „În ajunul răscoalei" (1963), apoi tablourile: „Primăvara" (1961), „În satul natal" (1964), „Vetre calde" (1966), care se impun printr-un colorit proaspăt și original. Vin apoi o serie de triptice: „Ctitorii satului" (gravuri în linoleum, 1966), „Fericirea lui Ion" (1967), „Balada despre pământ" (1970). Un loc aparte în creația lui îl ocupă peisajul: „Toamna", „Nucarii", „Sărbătoare la Cernoleuca" ș.a., precum și ciclul de gravuri „Inima cântă" (1964). În tablourile „Vremea logodnelor" (1970), „Semănatul" (1972), „Griji de primăvară„ (1975), „Meșterul Manole" (1982) ș.a. tratează subiecte în spiritul tradițiilor populare.

A fost portretist și ilustrator de cărți. Împreună cu Grigore Vieru și Spiridon Vangheli propun copiilor din clasa I cel mai frumos și prietenos „Abecedar" din fosta URSS. Tot alături de Grigore Vieru a semnat și volumele „Duminica cuvintelor" și „Mama". Pictorul a ilustrat numeroase cărți pentru copii: „Poveste lui Harap Alb" și „Capra cu trei iezi" de Ion Creangă; „Poezii" de Mihai Eminescu; „Guguță, căpitan de corabie" și „Băiețelul din Coliba Albastră" de Spiridon Vangheli ș.a. În 1960 este decorat cu ordinul „Insigna de Onoare", în 1963 i se oferă titlul Maestru în Arte. În 1976 devine laureat al Premiului de Stat al R.S.S.M. La 1983 i se conferă titlul onorific ”Artist Plastic al Poporului din RSSM”.

S-a stins din viață la 24 mai 1988 și a fost înmormântat în satul său natal, Cernoleuca, Dondușeni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău