Satele Unite au anulat 200 milioane dolari care erau destinate ca ajutoare financiare pentru palestinieni

  • 25 August 2018 10:50
Satele Unite au anulat 200 milioane dolari care erau destinate ca ajutoare financiare pentru palestinieni

SUA anunță că au anulat ajutoare în sumă de peste 200 de milioane de dolari pentru palestinienii din Cisiordania și Fâșia Gaza, în urma unei evaluări. Se așteaptă ca această măsură să amplifice tensiunile dintre palestinieni și SUA.

Potrivit unui comunicat, Departamentul de Stat a anunțat că decizia a fost luată la ordinul președintelui Trump.

Comunicatul menționează că gruparea militantă Hamas, care controlează Fâșia Gaza, este unul dintre motivele care au stat la baza luării acestei decizii. Atât SUA cât și Israel au desemnat Hamas drept o grupare teroristă.

Un înalt oficial palestinian, Hanan Ashrawi, a acuzat administrația Trump că folosește șantajul drept un instrument politic, calificând această măsură drept "imorală și iresponsabilă". Conducerea palestiniană a boicotat eforturile de pace ale americanilor începând cu data la care președintele Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului, decizie luată în luna decembrie a anului trecut, relatează BBC. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău