Șase solicitări de folosire a denumirii oficiale a țării vor fi examinate luni
-
26 Mai 2019 17:56
Șase persoane juridice au solicitat să li se permită să folosească denumirea oficială sau istorică a statului în marca de produs și/sau serviciu, în desenul sau modelul industrial.
Solicitările acestora urmează să fie examinate de Comisie în ședința de luni, 27 mai, precizează BizLaw.md
Potrivit ordinii de zi publicate de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, trei dintre solicitări vin din partea agenților economici, două au fost depuse de asociații de antreprenori și una de către o persoană juridică. Astfel, denumirile care se solicită a fi înregistrate sunt:
- Roua Moldovei;
- Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova;
- Enjoy Moldova;
- Loteria Națională a Moldovei;
- Moldova Gustoasă;
- Moldova Walnuts.
Tot luni, Comisia urmează să examineze solicitarea repetată de acordare a permisiunii de folosire a denumirii statului de către Institutul Național al Viei și Vinului.
Amintim că, pentru a primi permisiunea de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului ori a abrevierilor sau derivatelor denumirii oficiale sau istorice a statului în denumirea persoanei juridice cu scop lucrativ se va încasa o taxă de stat de 100 de mii de lei.
Totodată, pentru utilizarea denumirii statului fără permisiune, Codul Contravențional prevede amenzi de la 3.600 de lei la 7.500 pentru persoane fizice și de la 5.000 la 7.500 de lei pentru persoane juridice.