Șase persoane ucise într-un atac armat în masă în Anglia. Suspectul se numără printre victime

  • 13 August 2021 08:53
Șase persoane ucise într-un atac armat în masă în Anglia. Suspectul se numără printre victime

Șase persoane au fost ucise joi seara într-un incident armat petrecut în orașul Plymouth din sud-vestul Angliei. Ministrul de Interne britanic a calificat drept "șocant" atacul.

Două femei și trei bărbați, inclusiv suspectul, au murit din cauza rănilor prin împușcare la locul incidentului, a declarat poliția din Devon și Cornwall într-un comunicat, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

O altă femeie, care a fost transportată la spital, a decedat la scurt timp.

Poliția a descris împușcăturile drept "un incident grav cu arme de foc" și a declarat că situația este sub control. Polițiștii au precizat că incidentul nu are legătură cu terorismul.

Marea Britanie are una din cele mai scăzute rate de omucidere săvârșite cu arme de foc din lume, iar împușcăturile în masă sunt rare.

Sharron Turner, în vârstă de 57 de ani, care locuiește în apropierea locului în care s-a produs incidentul armat, a declarat pentru The Times că un om înarmat a deschis cu o izbitură ușa unei locuințe după care a tras într-o mamă tânără și în fetița acesteia, în vârstă de aproximativ cinci ani.

Turner a mai spus că din ce a auzit, atacatorul, un bărbatul îmbrăcat în negru și gri, avea o armă semi-automată.

După atac, bărbatul a fugit printr-un parc din spatele casei și a împușcat două persoane care își plimbau câinii, scrie The Times.

"Incidentul din Plymouth este șocant și gândurile mele se îndreaptă spre cei afectați", a scris pe Twitter ministrul de interne Priti Patel.

Polițiștii din Devon și Cornwall au precizat că au fost chemați în zona Keyham a orașului Plymouth la ora locală 18.10.

"Investigațiile asupra incidentului continuă, iar întreruperea circulației rutiere în zona Keyham va rămâne în vigoare pe tot parcursul nopții", a informat poliția.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:7,2 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău