Sarkozy: Libera circulație în spațiul Schengen, DOAR pentru cetățenii europeni
-
10 Septembrie 2015 18:21
Liderul opoziției franceze, fostul președinte conservator Nicolas Sarkozy, se opune repartizării refugiaților prin cote obligatorii între statele UE în lipsa unei politici migratorii comune.
Acesta a propus, într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro, ca refugiații proveniți din zonele de conflict să fie găzduiți în Europa doar până la terminarea războiului în țările lor.
El a sugerat de asemenea suspendarea dreptului la liberă circulație în interiorul spațiului Schengen pentru cei care nu sunt cetățeni europeni și restabilirea controalelor la frontiere, ca măsuri provizorii până când la nivel european se va conveni un nou acord Schengen.
Liderul opoziției franceze propune de asemenea ca în țările aflate la periferia spațiului Schengen să fie create 'centre de reținere' a refugiaților, unde aceștia din urmă ar trebui să aștepte soluționarea cererilor de azil. Dacă cererea le este aprobată, ei vor putea să călătorească mai departe către țara care le oferă azil, iar în caz contrar să fie repatriați în țările de origine.
De asemenea, pentru ca expulzările refugiaților să nu întâmpine obstacole, Sarkozy propune ca statelor din Africa subsahariană - de unde provin o mare parte dintre refugiați - să li se condiționeze ajutorul pentru dezvoltare de acceptarea acestor repatrieri.
În interviu el a amintit că în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din anul 2012, pe care le-a pierdut în fața socialistului Francois Hollande, a promis că dacă va fi reales va amenința cu retragerea Franței din spațiul Schengen dacă în termen de un an nu ar fi fost revizuite acordurile ce reglementează funcționarea acestui spațiu de liberă circulație.