Săptămâna ONU începe cu un Summit dedicat "urgenței climatice" la care sunt așteptați aproximativ 60 de șefi de stat și de guvern

  • 23 Septembrie 2019 08:47
Săptămâna ONU începe cu un Summit dedicat

Săptămâna ONU debutează, astăzi, la New York cu un summit dedicat "urgenței climatice" la care sunt așteptați aproximativ 60 de șefi de stat și de guvern - mai puțin de jumătate din cei 136 care și-au anunțat prezența la Adunarea Generală.

France Presse notează că summitul ar trebui să revigoreze Acordul de la Paris privind combaterea încălzirii globale, în condițiile în care emisiile de gaze de seră au ajuns la un nivel-record.

Summitul are loc la trei zile după ce milioane de tineri din întreaga lume au protestat cu privire la climat. Tinerii au fost inspirați și de activista suedeză Greta Thunberg, în vârstă de 16 ani, care li se va adresa astăzi șefilor de stat prezenți la summitul de la New York.

Printre cei care nu participă la acesta se numără președintele american, Donald Trump, cunoscut pentru scepticismul său cu privire la schimbările climatice, și cel brazilian, Jair Bolsonaro, a cărui țară a fost afectată anul acesta de incendii puternice în Amazonia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Arhivă Radio Chișinău