Șaizeci de eurodeputați cer boicotarea diplomatică a Cupei Mondiale de fotbal 2018 din Rusia

  • 20 Aprilie 2018 14:08
Șaizeci de eurodeputați cer boicotarea diplomatică a Cupei Mondiale de fotbal 2018 din Rusia

Șaizeci de eurodeputați, din toate familiile politice, au lansat vineri, 20 aprilie, într-o scrisoare adresată guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, un apel la boicotarea diplomatică a Cupei Mondiale de fotbal 2018 din Rusia, în semn de protest față de Vladimir Putin, care 'își bate joc de valorile europene', transmite Agerpres.

Majoritatea celor 60 de semnatari ai scrisorii fac parte din grupurile Verzilor și PPE (Partidul Popular European), printre care numeroși eurodeputați polonezi.

În luna martie, premierul britanic Theresa May a anunțat că niciun ministru sau membru al familiei regale britanice nu se va deplasa la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, măsură de protest după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale, în orașul Salisbury din sud-vestul Angliei. 

Câteva zile mai târziu, Islanda a anunțat un boicot diplomatic, în sprijinul Londrei.

Cele 64 de meciuri din cadrul Cupei Mondiale de fotbal vor fi găzduite, în perioada 14 iunie - 15 iulie, de 12 stadioane din Rusia. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău