S-a stins din viață compozitorul Ion Enache

  • 23 Februarie 2021 16:33
S-a stins din viață compozitorul Ion Enache

Compozitorul Ion Enache, Maestru Emerit în Artă, stabilit de mai mulți ani la București, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani, informează MOLDPRES.

Ion Enache s-a născut la 19 octombrie 1949 la Călărași. A absolvit Școala de muzică ”Ștefan Neaga” (1974) și Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” din Chișinău, clasa dirijat de cor (1979) și clasa de compoziție (1984). Și-a satisfăcut serviciul militar în Ansamblul de cântece și dansuri din Kiev, unde au făcut armata Mihai Dolgan, Alexandru Cazacu și alți muzicieni cunoscuți din Moldova.

Între anii 1974-1979, a fost artist în corul Radioteleviziunii din Moldova, ulterior, a fost șeful Sectorului de cor la Centrul științific-metodic al Ministerului Culturii (1979-1981), conducător de ansamblu vocal-instrumental la Filarmonica de Stat din Moldova (1983-1984), secretar muzical la Teatrul ”Luceafărul” din Chișinău (din 1984).

A semnat mai multe prelucrări pentru cor: ”Vântule, frate”, versuri de Iulian Filip, ”Omul și patria”, versuri de Dumitru Matcovschi, ”Ciocârlia” etc.,  piese instrumentale și cântece pentru soliști și pentru orchestră de estradă. Prima piesă de muzică ușoară a fost ”Toamna, dragostea mea”, pe versuri de Anatol Ciocanu, interpretată, la început, de Anastasia Lazariuc. Au urmat cântecele ”Singur, singur, dorul meu” pe versurile lui Anatol Ciocanu, ”Nu mă chema”, versuri de Simion Ghimpu, ”Elegie de toamnă”, versuri de Leonida Lari. În 1987 a înregistrat cu Ion Suruceanu la Moscova un disc de autor – ”Soarele cel mare” pe versurile lui Dumitru Matcovschi și ale Leonidei Lari.     

Este membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova (1985). Pe 23 octombrie 2019, la Palatul Național ”Nicolae Sulac” din Chișinău a avut loc o seară de creație a compozitorului Ion Enache cu genericul ”Mi-e dor să mă întorc acasă”. În cadrul spectacolului au evoluat interpreții Olga Ciolacu, Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nina Crulicovschi, Mario Caporaso (Italia), Constantin Moscovici ș.a.

Sursa: MOLDPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:3,6 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău