S-a incheiat cel mai mare exercițiu militar din România, Saber Guardian 2017

  • 21 Iulie 2017 10:46
S-a incheiat cel mai mare exercițiu militar din România, Saber Guardian 2017

Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exercițiu desfășurat în regiunea țării noastre, s-a terminat. A fost o desfășurare de forțe impresionantă, pe teritoriul României, Bulgariei și Ungariei, după un scenariu fictiv în care peste 25.000 de militari, din 22 de țări aliate și partenere, cu peste 3.000 de mijloace tehnice, dintre care 90 de aeronave de luptă și transport, au desfășurat acțiuni militare pentru eliberarea unei porțiuni a teritoriului ocupată de o forță ostilă.

SG17 a demonstrat capacitatea de reacție și descurajare a țărilor aliate și partenere într-un scenariu de apărare colectivă, prin exersarea proiectării forței.

Doar pe teritoriul României, aproximativ 70 de garnituri de tren, peste 400 de convoaie auto, aproximativ 50 de curse aeriene și o navă de transport maritim au adunat această forță impresionantă, fiind desfășurate exerciții în peste 20 de poligoane, centre de instruire, dar și în raioane de dislocare.

Pe timpul SG17, militarii au executat o gamă largă de acțiuni în context multinațional, interarme și întrunit: asalt aerian, marșuri tactice, forțare cursuri de apă, conducerea focului, manevre și trageri reale cu tehnica tuturor categoriilor de forțe, evacuare medicală și tratamentul răniților.

Pentru desfășurarea impecabilă a tuturor acestor manevre de personal, echipamente și muniții din diverse țări, a exercițiilor cu trageri de luptă și a celorlalte secvențe, structuri din Statul Major General au coordonat activitățile de țară gazdă.

Comandamentul Forțelor Întrunite a coordonat activitațile tuturor structurilor naționale, aliate și partenere participante la exercițiu, pe teritoriul național, din Punctul de Comandă Înaintat, dispus în garnizoana Mihail Kogălniceanu. Sarcina principală a fost de a sincroniza desfășurarea exercițiilor naționale integrate și asociate exercițiului SG17 al Comandamentului Forțelor Terestre americane din Europa USAREUR, pentru aceasta fiind în permanență conectat cu Punctul de Comandă al Diviziei Multinaționale din Novo Selo, Bulgaria.

Totodată, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii și Comandamentul Logistic Întrunit au sprijinit, pe linie de specialitate, desfășurarea acțiunilor militare.

Din partea Armatei României au fost implicate, în principal, categoriile de forțe, prin participarea a aproximativ 8.000 de militari din forțele terestre cu 1.000 de mijloace tehnice,  a peste 1.000 de militari de la forțele aeriene cu peste 40 de aeronave și aproape 800 de militari de la forțele navale, cu 10 nave de luptă și de sprijin logistic, 12 ambarcațiuni și 18 mijloace terestre.

Una dintre cele mai complexe operațiuni a fost forțarea fluviului Dunărea, unde aproximativ 1.600 de militari cu peste 400 de mijloace tehnice au traversat în contact cu inamicul cursul de apă sprijiniți de aeronave și nave fluviale.

Pentru prima dată într-un exercițiu militar major desfășurat la noi în țară, s-a exersat, într-un scenariu apropiat de realitate, modul de transport și tratament al răniților, prin desfășurarea a trei spitale militare NATO ROL 2 (Spitalul de campanie 212 al SUA, Formațiunea Medicală ROL 2 a Armatei României și Formațiunea Medicală Balcanică), operațiune coordonată la nivel național de Direcția Medicală.

Mediatizarea exercițiului a fost una de amploare, doar la activitățile din România au participat peste 200 de jurnaliști români și străini. Acestora li s-au alăturat echipele de jurnaliști militari care au acoperit cu imagini și fotografii, în special pe rețelele de socializare, toate momentele. Pe paginile oficiale de facebook ale ministerului au fost aproape 100 de postări foto și video și transmisii live care au ajuns la aproape trei milioane de utilizatori.

Ministerul Apărării Naționale promovează în mod constant o politică de deschidere și predictibilitate în ceea ce privește activitățile militare, contribuind astfel la respectarea obligațiilor asumate de România, în calitate de membru OSCE, în sfera transparenței militare.

Pentru asigurarea transparenței, în perioada 12-18 iulie, 25 de delegați din 13 țări membre OSCE au desfășurat în România activități de observare a exercițiului multinațional SG17. Delegații au avut posibilitatea să urmărească, la sol și din elicopter, zonele de desfășurare a diferitelor secvențe, dimensiunea și dispunerea trupelor din teren.

Activitatea de observare a fost organizată în conformitate cu prevederile Documentului de la Viena 2011 privind unele măsuri de creștere a încrederii și securității în spațiul OSCE, Capitolul VI - Observarea anumitor activități militare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău