S-a dat startul activităților de instruire a formatorilor locali în prevenirea și combaterea bullying-ului

  • 18 Noiembrie 2022 09:50
S-a dat startul activităților de instruire a formatorilor locali în prevenirea și combaterea bullying-ului

Metodologia cu privire la prevenirea și combaterea bullying-ului a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 1024/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 349-361 din 11.11.2022. Metodologia reprezintă rezultatul unei activități în echipă și, în acest sens, menționăm că la elaborarea proiectului documentului, tradițional, au participat funcționari din cadrul ministerului, specialiști în pedagogie și psihologie, reprezentanți ai societății civile, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

Din anul 2013, când a fost aprobată pentru prima oară Procedura de organizare instituțională și de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de învățământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, Ministerul Educației și Cercetării are constant pe agenda publică respectarea și asigurarea drepturilor copilului, în special protecția acestuia față de toate formele de violență.
 
Astfel, Metodologia cu privire la prevenirea și combaterea bullying-ului completează cadrul legal existent cu privire la protecția copilului față de toate formele de violență. Textul Metodologiei reflectă componentele de bază și răspunsurile la principalele întrebări referitoare la bullying și conține instrumente practice de prevenire și intervenție, cuprinse în anexe.
 
Primele ateliere de formare a formatorilor locali în domeniul bullying sunt desfășurate în perioada 15-18 noiembrie.
 
Scopul instruirilor este dezvoltarea abilităților de proiectare, facilitare și evaluare a activităților pentru personalul didactic și de conducere. În acest sens, participanții vor avea o abordare sistemică a fenomenului de bullying în care acțiunile de prevenție și /sau intervenție sunt implementate atât la nivelul instituției de învățământ, cât și la nivelul elevilor direct implicați, a grupului de semeni, a părinților și a celorlalți membri ai comunității. Programul cursului oferă spațiu larg și sigur pentru împărtășirea experiențelor personale, profesionale și identificarea soluțiilor la întrebări.
 
Sorina Petrică, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv comportamental din România este invitată în calitate de formatoare a programului, dumneaei a participat și la elaborarea Metodologiei cu privire la prevenirea și combaterea bullying-ului.
 
Activitățile de formare sunt realizate în baza Acordului de colaborare între Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Reprezentanța din Republica Moldova a Fundației Terre des hommes, Lausanne-Elveția, semnat la 17 mai 2021 (pct. 7 din Foaia de parcurs „Să asigurăm un mediu protector pentru copii, pentru perioada 2021-2023”), cu suportul UNICEF Moldova.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău