S.A. „Bucuria” a fost amendată cu peste 1,8 milioane de lei pentru pentru copierea ilegală a ambalajelor unor produse
-
17 Iunie 19:10
Consiliul Concurenței a sancționat societatea pe acțiuni „Bucuria” peste 1,8 milioane de lei pentru copierea ilegală a ambalajelor produselor de cofetărie „MU” și „PARKUR”, ce aparțin unei alte întreprinderi concurente. Decizia prin care s-au constatat acțiunile de concurență neloială a fost adoptată pe 07 iunie curent. Societatea pe acțiuni are la dispoziție 30 de zile pentru a contesta hotărârea.
Investigația a fost inițiată în anul 2022, ca urmare a plângerii depuse de întreprinderile străine care fabrică produsele de cofetărie similare și de către importatorul oficial al acestora în Republica Moldova.
Potrivit celor invocate în plângere, societatea pe acțiuni „Bucuria” utilizează în ambalajul produselor sale forme și game cromatice similare cu cele ale produselor reclamanților.
În rezultatul investigației, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea articolului 19 din Legea concurenței de către „Bucuria” SA, care interzice orice acțiuni sau fapte de natură să creeze o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent.
De asemenea, potrivit deciziei adoptate, întreprinderii „Bucuria” SA i s-a prescris să înceteze acțiunile de concurență neloială constatate și să retragă de pe piață produsele de cofetărie „MU” și „PARKUR”.
Decizia poate fi contestată, în termen de 30 de zile, în instanța de judecată specializată.