Ruta specială cu troleibuzul turistic „Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun” a fost prelungită

  • 03 Ianuarie 2022 10:13
Ruta specială cu troleibuzul turistic „Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun” a fost prelungită

Primăria municipiului Chișinău informează că ruta specială a troleibuzului turistic „Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun" a fost prelungită, pentru a răspunde multiplelor solicitări din partea părinților și a copiilor.

Astfel, în perioada: 03-09 ianuarie 2022, cele două troleibuze de pe ruta turistică vor circula zilnic după următorul program:

Ora 15:00 - excursie în limba română;

Ora 15:15 - excursie în limba rusă.

Pe durata călătoriei, copiii sunt familiarizați cu legende, povești și istorioare despre orașului Chișinău, povestite de Crăciuniță, iar Moș Crăciun îi distrează cu jocuri, cântece și dansuri.

Traseul începe și se finalizează lângă Arcul de Triumf, iar la sfârșitul călătoriei toți copiii primesc dulciuri din partea Moșului.

Capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic va fi permisă în limita de persoane așezate pe scaune, iar copii de până la 7 ani, în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.  Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic este de 30 de lei.

Pe perioada stării de urgență în sănătate publică generată de situația pandemică, în mod obligatoriu urmează a fi asigurate măsuri de prevenire și control al răspândirii infecției COVID-19.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău