Rusia vrea să prelungească cu 60 de zile acordul privind cerealele ucrainene. Kievul critică condițiile Moscovei

  • 14 Martie 2023 08:20
Rusia vrea să prelungească cu 60 de zile acordul privind cerealele ucrainene. Kievul critică condițiile Moscovei

Rusia a propus luni prelungirea acordului asupra exporturilor de cereale ucrainene, care expiră la 18 martie, cu doar 60 de zile. Propunerea a fost criticată de Ucraina care vede astfel acordul inițial pus sub semnul întrebării, relatează France Presse, citat de digi24.ro.

„Acordul asupra Inițiativei cerealiere din Marea Neagră implică prelungirea cu cel puțin 120 de zile, poziția Rusiei de a-l prelungi cu doar 60 de zile, prin urmare, contrazice documentul semnat de Turcia și ONU”, a scris pe Twitter ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, precizând că Ucraina așteaptă „poziția oficială” a Națiunilor Unite și Ankarei, ca „garanți ai inițiativei”, potrivit Agerpres.

El a reacționat la anunțul făcut de viceministrul de externe rus Serghei Verșinin, după o zi de discuții cu înalți reprezentanți ai ONU la Geneva, că Moscova „nu se opune unei noi prelungiri a Inițiativei din Marea Neagră după expirarea celui de-al doilea mandat la 18 martie, dar numai pentru 60 de zile”.

`Poziția noastră viitoare va fi determinată de progresul tangibil în normalizarea exporturilor noastre agricole, nu în cuvinte, ci în fapte. Acestea includ plăți bancare, logistică de transport, asigurări, dezghețarea activităților financiare și furnizarea de amoniac prin conducta Togliatti-Odesa”, a spus Verșinin.

Viceministrul rus de externe a subliniat că a purtat discuții „deschise și aprofundate” la Geneva cu însărcinatul ONU pentru afaceri umanitare Martin Griffiths și cu secretarul general al Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare (Unctad), Rebeca Grynspan.

Aceste discuții, a spus el, au servit pentru „a confirma încă o dată că deși exporturile comerciale de produse ucrainene au loc într-un ritm constant și aduc beneficii considerabile Kievului, restricțiile impuse exportatorilor agricoli ruși sunt încă în vigoare”.

Acest așa-numit acord din Marea Neagră, semnat în iulie 2022 pentru 120 de zile între Națiunile Unite, Ucraina, Rusia și Turcia, a avut ca efect limitarea gravei crize alimentare globale cauzate de invazia Ucrainei la 24 februarie. El a fost reînnoit în noiembrie pentru 120 de zile și a permis până în prezent exportul a peste 24 de milioane de tone de cereale din porturi ucrainene, potrivit ONU.

China este primul destinatar al exporturilor realizate în cadrul acordului, Spania al doilea și Turcia al treilea.Ucraina a cerut săptămâna trecută eforturi internaționale pentru a menține deschise căile maritime din Marea Neagră folosite pentru a-și transporta cerealele și secretarul de stat american Antony Blinken a solicitat Moscovei să reînnoiască acordul, în timpul G20 de la începutul lunii martie.

Însă Rusia, la rândul ei, nu este satisfăcută de un alt acord bilateral semnat cu Națiunile Unite privind exporturile rusești de îngrășăminte, de asemenea în iulie 2022 dar care durează trei ani.

Ea se plânge că exporturile sale de îngrășăminte, produs de primă necesitate pentru agricultura mondială, sunt de facto blocate, deși nu intră sub sancțiunile impuse de țările occidentale de la începutul războiului.

„Exceptările de sancțiuni pentru produse alimentare și îngrășăminte anunțate de Washington, Bruxelles și Londra sunt în esență inactive”, a adăugat luni Verșinin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău