Rusia vrea să instruiască juriști pentru apărarea intereselor în cazul unor dispute teritoriale pe Lună

  • 06 Februarie 2019 12:01
Rusia vrea să instruiască juriști pentru apărarea intereselor în cazul unor dispute teritoriale pe Lună

Agenția spațială Roscosmos și Academia Rusă de Științe (ACR) consideră necesară începerea instruirii unor juriști care să poată apăra interesele Rusiei în cazul unor dispute teritoriale pe Lună, informează miercuri EFE, potrivit Agerpres.

„Considerăm esențială dezvoltarea unui plan de asistență juridică pentru apărarea intereselor Rusiei în potențiale dispute teritoriale și însărcinarea universităților cu pregătirea numărului necesar de specialiști în dreptul spațiului'', se arată într-un document oficial, dat publicității de RIA Novosti, citată de agenția de presă spaniolă.

Aceste recomandări au fost adoptate în noiembrie anul trecut, la o reuniune comună a Roscosmos și ACR dedicată Programului Național de Cercetare și Cucerire a Lunii. Fostul director al Institutului de Tehnologii Spațiale, Ghennadi Raihunov, a justificat necesitatea instruirii unor experți juridici în drept spațial prin faptul că, în ultimii ani, unele companii ale altor state își revendică teritorii și resurse selenare. "Comercianți americani și din alte state au încercat și încearcă să vândă loturi pe Lună. Pentru acest lucru trebuie să existe un răspuns din punct de vedere juridic" a declarat Raihunov. El a menționat, totodată, chestiunea extracției mineralelor de pe Lună și problema modului de a reacționa înainte de revendicarea unor astfel de operațiuni, conchizând că există o mulțime de aspecte nereglementate.

În același timp, în Tratatul asupra spațiului cosmic, ratificat de peste o sută de state, se afirmă că Luna nu poate face obiectul unei proprietăți naționale ca urmare a unor revendicări de suveranitate prin intermediul utilizării sau al ocupării sau prin oricare alt mijloc.

În cursul lunii ianuarie 2019, șeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, a anunțat că Rusia își va relua programul lunar și că, în 2021, Rusia va trimite o navetă pe satelitul natural al Pământului. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău