Rusia va consolida potențialul Forțelor de operațiuni speciale
-
27 Februarie 2017 11:31
Rusia va consolida capacitățile Forțelor de operațiuni speciale pentru ca acestea să fie pregătite să asigure securitatea Federației Ruse și a aliaților ei, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin.
Crearea Forțelor de operațiuni speciale (în 2015) a fost "un pas important în dezvoltarea calitativă a armatei ruse, creșterea mobilității și pregătirii ei de luptă", subliniază Putin, într-un mesaj ocazionat de Ziua Forțelor de operațiuni speciale, instituită după anexarea Crimeii.
"Țara are un nou instrument puternic, eficient pentru a-și proteja interesele naționale", mai spune șeful statului rus în mesajul publicat pe site-ul Kremlinului. "Vom continua să consolidăm potențialul Forțelor de operațiuni speciale. Acestea trebuie să fie pregătite să îndeplinească imediat sarcina trasată în orice regiune, să asigure securitatea Rusiei și aliaților ei, să riposteze la adresa terorismului internațional și altor amenințări", subliniază Putin.
Ziua Forțelor de operațiuni speciale a fost instituită prin decret prezidențial la 26 februarie 2015 și este sărbătorită la 27 februarie, ca un omagiu adus trupelor speciale care au acționat pentru alipirea peninsulei Crimeea la Rusia.
În noaptea de 26 spre 27 februarie 2014, trupe speciale ruse au blocat unitățile militare ucrainene de pe întreg teritoriul Crimeii și le-au dezarmat fără să tragă un glonț, scrie sursa citată, care adaugă că toate obiectivele strategice din peninsulă au fost ocupate rapid, fără să se recurgă la violență. După anexarea Crimeii, Moscova și-a făcut un titlu de glorie din faptul că militarii săi implicați în această operațiune s-au comportat politicos și corect, atât în raport cu armata ucraineană, cât și cu locuitorii din Peninsula Crimeea, conform presei ucrainene. Astfel, pe lângă sintagma "omuleții verzi" referitor la militarii ruși care au acționat la anexarea Crimeii în uniforme fără însemne, este utilizată și sintagma "oamenii politicoși". De altfel, în media ruse Ziua Forțelor de operațiuni speciale mai este numită și Ziua oamenilor politicoși, potrivit publicației ruse Svobodnaia Pressa.
Începând cu 2015, unități ale Forțelor de operațiuni speciale ruse participă la campania Moscovei în Siria, conform publicației menționate.