Rusia | O colaboratoare a lui Navalnîi, condamnată după o acțiune împotriva unui presupus agent al FSB
-
15 Aprilie 2021 15:26
Un tribunal rus a condamnat-o joi la o pedeapsă cu suspendare pe o aliată a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, acuzată că a violat domiciliul unui presupus agent al FSB, serviciul rus de securitate, relatează AFP, potrivit Agerpres.
La sfârșitul lui decembrie, Liubov Sobol s-a deplasat la locuința acestui presupus agent, Konstantin Kudriațev, despre care echipa lui Navalnîi susține că a reușit să-i întindă o capcană pentru a mărturisi otrăvirea opozantului vara trecută.
Pe 21 decembrie, Aleksei Navalnîi a difuzat un video al unei conversații telefonice cu Kudriațev, în care acesta din urmă, crezând că vorbește cu un responsabil al serviciilor de informații, recunoaște că serviciile secrete ruse l-au otrăvit pe celebrul opozant al Kremlinului.
După ce a încercat să vorbească cu Konstantin Kudriațev la domiciliul său din Moscova, Liubov Sobol a fost urmărită pentru "violare de domiciliu cu amenințări sau folosirea violenței".
Ea a fost condamnată cu suspendare la un an de muncă în folosul comunității, a anunțat joi serviciul tribunalelor din Moscova pe contul său de Telegram. Ea ar urma, de asemenea, să plătească lunar 10% din veniturile sale statului în această perioadă.
Avocatul lui Liubov Sobol a anunțat că ea va face apel.
Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîș, a dat asigurări că această condamnare nu o va împiedica pe Liubov Sobol, o figură în ascensiune a opoziției, să se prezinte la alegerile legislative din septembrie.
Aleksei Navalnîi a supraviețuit în august anul trecut otrăvirii cu un agent neurotoxic dezvoltat de armata sovietică.
El îi acuză pe președintele Vladimir Putin și FSB-ul că au încercat să-l elimine, ceea ce puterea rusă dezminte, refuzând până acum și deschiderea unei anchete asupra tentativei de asasinat.
După cinci luni de convalescență în Germania, Navalnîi a fost arestat încă de la întoarcerea la Moscova, apoi judecat rapid și condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea controlului judiciar în cadrul unui alt dosar.
Susținătorii lui Navalnîi au fost arestați cu regularitate și supuși presiunilor. Joi, echipa sa de la Irkuțk, din Siberia, a anunțat că sediul în care își desfășoară activitatea a fost percheziționat de poliție.