Rusia | Legislatorii au aprobat noi sancțiuni pentru insultarea autorităților online sau difuzarea de știri false

  • 13 Martie 2019 17:10
Rusia | Legislatorii au aprobat noi sancțiuni pentru insultarea autorităților online sau difuzarea de știri false

Legislatorii ruși au aprobat miercuri noi sancțiuni pentru cei care insultă autoritățile online sau difuzează știri false, sfidând astfel criticile în sensul că astfel de măsuri ar putea deschide calea spre cenzurarea directă a criticilor de către stat, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Proiectele respective, care mai au nevoie acum doar de semnătura președintelui Vladimir Putin pentru a deveni lege, au fost votate de o largă majoritate a membrilor Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului), la câteva zile după ce mii de oameni au protestat pe străzile Moscovei, dar și în alte orașe împotriva înăspririi restricțiilor în ce privește internetul.

Conform primului proiect de lege, "desconsiderarea flagrantă" pe internet a statului, autorităților, drapelului sau Constituției ruse se pedepsește cu amenzi de până la 100.000 de ruble (circa 1500 dolari), iar repetarea acestor gesturi îl poate trimite pe "făptaș" la închisoare până la 15 zile.

Al doilea proiect prevede că autoritățile pot bloca site-uri dacă acestea nu dau curs solicitărilor de a elimina informații considerate inexacte de către autorități, iar cei care difuzează online informații false care duc la o "încălcare în masă a ordinii publice" ar urma să plătească amenzi de până la 400.000 de ruble (6100 dolari).

Deputatul Andrei Klișas, din partidul Rusia Unită al președintelui Putin și unul dintre inițiatorii noilor măsuri, a explicat că informațiile false vehiculate după incendiul de anul trecut de la un mall din Siberia a ilustrat necesitatea combaterii fenomenului "fake news". În schimb, Consiliul pentru Societate Civilă și Drepturile Omului din cadrul administrației prezidențiale ruse, precum și un grup format din peste o sută de scriitori, poeți, jurnaliști și militanți pentru drepturile omului au îndemnat Consiliul Federației să respingă aceste prevederi.

În ce-l privește, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări că "această sferă a știrilor false, insultelor și așa mai departe este sever reglementată în numeroase țări din lume, inclusiv din Europa și deci este firește necesar să se facă acest lucru și în Rusia". 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:7,2 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău