Potrivit circumstanțelor cauzei, la 21 septembrie 2013 primul reclamant a organizat o întrunire la care au participat 65 de persoane, unde s-a discutat despre intenția autorităților ”rmn” de a transfera pământul aflat în proprietatea unui fost colhoz către alte persoane. Ulterior, primul reclamant a fost amendat cu 145 de ruble transnistrene pentru faptul că nu ar fi obținut o autorizație prealabilă pentru desfășurarea întrunirii din 21 septembrie 2013, precizează sursa citată.
Cu privire la jurisdicția statelor reclamate, Curtea a reiterat principiile generale menționate în cauzele Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer, în legătură cu evenimentele produse în raioanele de est ale Republicii Moldova, concluzionând că atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă își exercitau jurisdicția în prezenta cauză.
Cu referire la pretinsa încălcare a Articolului 11 din Convenție, Curtea a notat că doar primul reclamant fusese sancționat pentru organizarea unei întruniri publice, respingând, astfel, plângerea celui de-al doilea reclamant, în conformitate cu Articolul 35 § 3 (a) din Convenție, ca fiind incompatibilă ratione personae cu prevederile Convenției.
În continuare, Curtea a notat că decizia de sancționare a reclamantului pentru organizarea întrunirii din 21 septembrie 2013 a constituit o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de întrunire. Totodată, Curtea nu a găsit niciun element care să o determine să concluzioneze că ar fi existat o bază legală pentru limitarea acestui drept, constatând astfel o încălcare a Articolului 11 din Convenție. De asemenea, Curtea a notat că, în perioada relevantă, Republica Moldova a luat toate măsurile posibile pentru a restabili controlul în regiunea transnistreană, iar părțile nu au prezentat probe care ar demonstra un schimb de poziții cu privire la problema respectivă.
În privința celei de-a doua părți a obligațiilor pozitive, i.e. de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamantului prevăzute de Convenție, Curtea a notat că reclamantul nu a demonstrat că ar fi informat autoritățile Republicii Moldova despre problema sa, astfel încât lipsa implicării acestora în prezenta cauză nu poate fi invocată împotriva lor.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile sale pozitive în privința reclamantului. Totodată, Curtea a stabilit responsabilitatea Federației Ruse în privința încălcării drepturilor reclamantului, din cauza controlului efectiv exercitat în ”rmn” în perioada relevantă și a sprijinului militar, economic și politic continuu acordat structurilor din regiune, constatând, astfel, o încălcare a Articolului 11 din Convenție de către Guvernul rus.
Curtea a acordat reclamantului 42 de euro pentru prejudiciul material, 3.000 de euro pentru prejudiciul moral și 4.000 de euro pentru costuri și cheltuieli, sume care trebuie achitate de către Federația Rusă.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.