Rusia, condamnată de CEDO pentru lipsa unei anchete efective în cazul otrăvirii lui Navalnîi
-
06 Iunie 2023 13:27
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a obținut condamnarea Rusiei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru "lipsa unei anchete efective" cu privire la otrăvirea sa în 2020, a anunțat marți CEDO, transmite Agerpres.
Judecătorii au obligat Moscova să plătească 40.000 de euro disidentului "pentru daune morale", a precizat instanța într-un comunicat.
Cei șapte judecători ai CEDO - brațul judiciar al Consiliului Europei și care pune în aplicare Convenția Europeană a Drepturilor Omului - au considerat în unanimitate "că a existat într-adevăr un risc grav și iminent pentru viața dlui Navalnîi în circumstanțe suspecte, ceea ce a dat naștere la obligația statului, în temeiul articolului 2 din Convenție, de a realiza o anchetă efectivă".
În august 2020, oponentul rus a fost otrăvit cu un agent chimic neurotoxic din grupul "noviciok", a ajuns în comă și a avut nevoie de respirație asistată, a amintit instanța.
Expertizele efectuate în Rusia au ajuns la concluzia că nu s-a găsit nicio substanță puternică sau toxică, niciun narcotic, nicio substanță psihotropă sau vreun precursor, nici asupra lui sau asupra obiectelor prezentate spre analiză.
După transferul său cu avionul în Germania, guvernul german a anunțat totuși că mostrele au scos la iveală prezența incontestabilă a agentului noviciok, un produs dezvoltat special de fosta URSS în scopuri militare.
Acesta a fost folosit și într-o tentativă din 2018 de a-i ucide pe fostul agent dublu Serghei Skripal și fiica sa, în orașul englez Salisbury. Potrivit autorităților britanice, "doar statul rus avea mijloacele tehnice, experiența și motivul" pentru a executa această operațiune.
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în martie anul trecut, după lansarea invaziei asupra Ucrainei. Tratatul acestei organizații prevede însă că o țară care părăsește Consiliul Europei este în continuare obligată să aplice hotărârile CEDO date în cazurile înaintate acestei instanțe într-un termen de șase luni de când a încetat statutul de membru al respectivei țări.