Rusia avertizează SUA în privința sporirii prezenței NATO în Marea Neagră
-
03 Aprilie 2019 16:42
Rusia a criticat miercuri planurile Statelor Unite de a solicita o sporire a prezenței NATO în Marea Neagră, întrucât în opinia Moscovei o asemenea măsură implică ''riscuri militare'' și nu contribuie la securitatea în regiune, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres.
''Orice sporire a prezenței militare a NATO în Marea Neagră este din punct de vedere militar lipsită de sens, nu consolidează securitatea - nici a Alianței și cu atât mai puțin a regiunii - și implică numai riscuri militare'', a declarat vice-ministrul rus de externe Aleksandr Grușko.
El a adăugat că Rusia este pregătită să reacționeze prin măsuri adiționale în fața schimbărilor situației de securitate în regiunea Mării Negre, semnalează agenția RIA Novosti. ''Vom evalua lucrurile cu atenție și dacă se impun noi măsuri militare din partea noastră, le vom aplica'', a indicat responsabilul rus.
Grușko i-a răspuns astfel ambasadoarei SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, care a anunțat anterior că Washingtonul le va cere săptămâna aceasta aliaților din NATO să aprobe un pachet de măsuri menite să sporească prezența Alianței în Marea Neagră.
Obiectivul, a explicat Hutchison, este contracararea influenței Rusia în Marea Neagră, iar pachetul de măsuri va include ''monitorizarea, supravegherea avioanelor și de asemenea ca unele nave ale NATO să se deplaseze în Marea Neagră pentru a se asigura că navele ucrainene pot traversa în siguranță strâmtoarea Kerci către Marea Azov'', unde în luna noiembrie două nave ale armatei ucrainene au fost sechestrate de Rusia cu tot cu membrii echipajelor.
Și Kremlinul a reacționat miercuri față de propunerea Washingtonului. ''Nu înțelegem despre ce este vorba. Situația privind navigația în strâmtoarea Kerci este binecunoscută, la fel ca și poziția Rusiei pe acest subiect, care este conformă cu dreptul și legile internaționale'', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.