Rusia | Abia ieșit din închisoare, opozantul Aleksei Navalnîi anunță că este vizat de o nouă anchetă judiciară

  • 15 Octombrie 2018 16:47
Rusia | Abia ieșit din închisoare, opozantul Aleksei Navalnîi anunță că este vizat de o nouă anchetă judiciară

Oponentul nr.1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, eliberat duminică după 50 de zile de închisoare, a anunțat luni că este vizat de o nouă anchetă judiciară pentru un atac de 'defăimare' datând din 2016, potrivit France Presse.

„În această dimineață, avocatul meu a primit un apel telefonic de la un anchetator al Ministerului de Interne, care i-a spus că trebuie să mă prezint astăzi (luni) în cadrul unei anchete', a declarat opozantul de 42 de ani într-un mesaj postat pe site-ul său internet.

Navalnîi afirmă că această nouă anchetă se referă la plângerea unui fost anchetator al Ministerului de Interne, Pavel Karpov, care l-a dat în judecată în 2016 pentru 'defăimare' după publicarea unui mesaj de către opozant pe blogul său.

În acest mesaj, Aleksei Navalnîi relua acuzațiile cu privire la stilul de viață al lui Karpov și la presupusele sale legături cu moartea în închisoare a avocatului Serghei Magnițki, la originea în 2012 și 2013 a unei importante crize diplomatice între Rusia și SUA.

După această plângere depusă în mai 2016, Navalnîi a fost interogat de poliție și apartamentul său a fost percheziționat de către anchetatori.

„Din ceea ce înțeleg, ei nu pot să mă rețină la ora actuală pe baza acestei acuzații, fiind prevăzute doar amenzi foarte mari' în acest caz, a precizat Navalnîi.

„Dar Dumnezeu știe cum funcționează mașinăria juridică complexă și ingenioasă imaginată de Putin”, a spus el în continuare, subliniind că acest dosar a „fost pus la naftalină”, iar apoi „scos la suprafață”.

Oponent înverșunat al președintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi a fost condamnat la sfârșitul lunii august la 30 de zile de închisoare pentru o manifestație neautorizată în ianuarie, când lansase un apel la boicotarea alegerilor prezidențiale din 18 martie.

Bloggerul anticorupție a acuzat autoritățile că l-au trimis la închisoare pentru a-l împiedica să demonstreze, la 9 septembrie, împotriva unui nepopular proiect de reformă a sistemului de pensii, în ziua în care aveau loc alegeri regionale și locale.

Cu toate acestea, mii de ruși au răspuns apelului său în toată țara și poliția a procedat la peste 1.000 de arestări, în unele cazuri într-un mod brutal.

La 24 septembrie, la poarta închisorii de unde ieșea, Aleksei Navalnîi a fost arestat din nou și condamnat la alte 20 de zile de detenție pentru că a îndemnat la proteste împotriva reformei pensiilor, promulgată la începutul lunii octombrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău