Rusia a organizat exerciții militare în exclava sa Kaliningrad

  • 09 Aprilie 2022 18:24
Rusia a organizat exerciții militare în exclava sa Kaliningrad

Rusia a organizat sâmbătă exerciții militare în exclava sa Kaliningrad, situată între Polonia și Lituania, a anunțat comandamentul Flotei ruse în Marea Baltică, citat de Interfax, transmite Reuters.

''Până la 1.000 de militari și peste 60 de echipamente militare au fost implicați în procedurile de verificare'', a menționat serviciul de presă al Flotei ruse în Marea Baltică.

Separat, 20 de avioane de vânătoare Su-27 și bombardiere Su-24 au desfășurat exerciții de luptă pe timp de noapte planificate, simulând atacuri asupra unor ținte din aer și de la sol.

Ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Grușko a avertizat miercuri țările europene cu privire la orice potențială acțiune contra exclavei ruse Kaliningrad, spunând că acest lucru ar însemna că statele respective ''s-ar juca cu focul''.

La 24 februarie, Moscova a lansat o invazie militară de amploare asupra Ucrainei, Rusia susținând că este vorba despre o ''operațiune militară specială de denazificare'' a țării vecine.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:3,6 m/s
Mon
12
Tue
11
Wed
10
Thu
10
Fri
11
Arhivă Radio Chișinău