Rusia a deschis două secții de votare în regiunea transnistreană, contrar acordului autorităților constituționale ale R.Moldova
-
29 Iunie 2020 13:13

Rusia a deschis două secții de votare în regiunea transnistreană, contrar acordului autorităților constituționale ale Republicii Moldova, atenționează Asociația Promo-LEX.
Cele două secții au fost instituite la Tiraspol și vor fi deschise de astăzi și până la 1 iulie, pentru ca locuitorii din stânga Nistrului să participe la referendumul național cu privire la amendarea Constituției Rusiei. O altă secție a fost deschisă la Chișinău.
Promo-LEX atenționează că autoritățile R. Moldova nu au avut o reacție oficială față de deschiderea celor două secții de votare. Nu e prima dată când Rusia deschide secții de vot în regiunea transnistreană, fără a avea acordul Chișinăului.
Federația Rusă desfășoară, între 25 iunie și 1 iulie, un referendum cu privire la o serie de reforme, care i-ar permite președintelui Vladimir Putin să candideze de două ori la președinție după ce mandatul actual expiră în 2024 și în acest fel, să rămână la putere până în 2036.