Rusia a aprobat sâmbătă vaccinul său anti-COVID-19, Sputnik V, pentru a fi utilizat de persoanele cu vârsta peste 60 de ani
-
26 Decembrie 2020 11:18
Rusia a aprobat sâmbătă vaccinul său anti-COVID-19, Sputnik V, pentru a fi utilizat de persoanele cu vârsta peste 60 de ani, au anunțat agențiile de presă ruse, citând Ministerul Sănătății, relatează Reuters, citat de Mediafax.ro
Persoanele peste 60 de ani au fost până acum excluse din programul național de vaccinare al Rusiei, deoarece serul a fost testat separat pe această grupă de vârstă.
În august, Rusia a aprobat folosirea vaccinului pentru COVID-19 dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, la mai puțin de două luni de la începutul testelor pe oameni. A intensificat vaccinarea în decembrie și peste 200.000 de oameni au primit până acum serul.
Printre țările care au comandat vaccinul rusesc se numără Brazilia, Argentina, India și Mexic, notează Mediafax.
Sursa:Mediafax.ro