Rusia | 52 de morți după un accident minier

  • 26 Noiembrie 2021 09:49
Rusia | 52 de morți după un accident minier

În total, 52 de persoane - 46 de mineri și șase membri ai echipelor de salvare - și-au pierdut viața joi după un accident într-o mină de cărbune din Siberia, o nouă catastrofă care lovește un sector frecvent îndoliat în Rusia. notează AFP, potrivit Agerpres.

Dacă bilanțul inițial al acestui accident care a avut loc în cursul dimineții a fost de 14 morți, a crescut brusc la căderea nopții. "Potrivit informațiilor preliminare, nimeni nu a supraviețuit în mină. 52 de persoane au murit", a informat agenția oficială TASS, citând o sursă din cadrul serviciilor de salvare.

Accidentul a costat viața a 46 de mineri prinși în subteran și a șase membri ai echipelor de salvare, potrivit acestei surse, citată și de agențiile RIA Novosti și Interfax.

În plus, 40 de mineri au fost internați în spital.

Autoritățile au indicat că au primit o alertă joi în jurul orei locale 08.35 (01.35 GMT) cu privire la prezența de fum în mina Listviajnaia, la Gramoteino, în regiunea siberiană Kemerovo, unde se află numeroase mine de cărbune. Potrivit serviciului de presă al guvernatorului local Serghei Țivilev, 285 de persoane se găseau în mină în momentul accidentului, ale cărui cauze nu au fost stabilite deocamdată.

Comitetul local de anchetă a deschis o investigație pentru "încălcarea normelor de securitate" și a anunțat seara arestarea directorului minei, adjunctul acestuia, precum și a responsabilului zonei în care a avut loc accidentul.

S-a stabilit că acești oficiali "au permis încălcarea regulilor de securitate industrială în locurile periculoase" ceea ce a provocat "un fenomen gazodinamic" în mină, a explicat comitetul într-un comunicat.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:6,17 m/s
Mon
6
Tue
5
Wed
5
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău