Romii au manifestat pentru a-i motiva pe părinții de această etnie să-și trimită copiii la școală/ Rata de școlarizare este de 20%

  • 01 Iunie 2019 16:36
Romii au manifestat pentru a-i motiva pe părinții de această etnie să-și trimită copiii la școală/ Rata de școlarizare este de 20%

O manifestație în susținerea studiilor de calitate pentru copiii romi a avut loc la Chișinău pe 1 iunie, când este marcată Ziua Internațională a Copilului. Marin Alla, secretarul general al Coaliției „Vocea Romilor”, a spus că acțiunea este organizată, în primul rând, pentru părinții romi, pentru a-i motiva să-și trimită copiii la școală, transmite IPN.

Potrivit lui Marin Alla, chiar dacă există o hotărâre de Guvern prin care executivul și-a asumat obligația să organizeze program extins de studii pentru copiii romi, aceștia nu ajung să participe la acest program, pentru că este opțional, fiind organizat în funcție de posibilitățile autorităților publice locale.

„Vrem ca APL-urile să sesizeze necesitatea acestui program și să identifice surse de finanțare”, a declarat Marin Alla.

Andreea Drangoi este elevă într-un sat din raionul Cantemir și spune că la școală se simte foarte bine, deși recunoaște că uneori este discriminată. Tânăra crede că studiile sunt foarte importante și fiecare copil trebuie să aibă acces la ele.

Un alt elev, Dionisie Colodău, menționează că la școală deseori este numit cu cuvinte urâte de către unii colegi. „Spun că sunt cioară, sunt țigan, că fur, că amăgesc, sunt chestii neplăcute”. Profesorii au atitudine echilibrată față de toți elevii, indiferent de etnie. Dionisie spune că are prieteni și cunoscuți romi care nu merg la școală din diverse motive, dar și-ar dori ca aceștia să aibă acces la educație.

Potrivit datelor oferite de organizatori, rata de școlarizare în rândul romilor în localitățile preponderant locuite de romi este de 20%. În localitățile care dispun de un mediator comunitar procentul a crescut și ajunge la 70%. În ceea ce privește abandonul școlar se înregistrează o rată de 50-70%.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
17,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău