România va produce și anul acesta mai multe cereale decât va consuma și poate să exporte

  • 16 Iunie 2022 16:44
România va produce și anul acesta mai multe cereale decât va consuma și poate să exporte

Vremea și costurile de producție mai ridicate arată că recolta de cereale a României va fi oarecum mai redusă decât producția bună înregistrată anul trecut, dar încă asigură excedent suficient pentru exporturi, a declarat ministrul român al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, într-un interviu acordat Reuters.

România a fost printre cei mai mari vânzători de cereale din Uniunea Europeană și este un exportator activ în Orientul Mijlociu, Egiptul fiind principalul cumpărător, scrie DIGI24.

Țara exportă prin portul său principal Constanța, pe care Ucraina îl folosește ca rută alternativă de când Rusia a blocat porturile de la Marea Neagră, în urmă cu aproape patru luni, iar Chesnoiu susține că se simte presiunea în port.

România a recoltat un nivel record de cereale în 2021, inclusiv 11,3 milioane de tone de grâu. Culturile sale de cereale sunt în general de două-trei ori mai mari decât nevoile sale interne.

"Cu siguranță vom avea o producție stabilă anul acesta, pentru mine asta înseamnă să avem un excedent pentru export. Dacă 2021 a fost un an agricol aproape perfect, 2022 nu este nicăieri perfect în ceea ce privește vremea și presiunea asupra costurilor de producție. Evident, producția nu va fi probabil la același nivel, dar va asigura consumul intern și un excedent pentru exporturi", a afirmat ministrul Agriculturii de la București.

Procesatorii de făină din Asia vor crește probabil achizițiile de grâu din Franța și România în noul sezon de recoltare, deoarece aprovizionarea de la exportatorul global cheie Ucraina rămâne blocată, în urma invaziei Rusiei, au spus traderii.

"Este important pentru noi să menținem un nivel stabil al producției. În acest mod, nereducând cantitățile de cereale produse în România, nu vor fi presiuni suplimentare pe piață", a declarat Chesnoiu.

Acesta a spus ca spera ca fermierii români să folosească fondurile UE disponibile în următorii 3 - 5 ani pentru a crește capacitatea lor de procesare și a aduce valoare adăugată culturilor lor.

El a precizat, de asemenea, că potențialii factori de risc care ar putea declanșa restricții la export în acest an sunt inexistenți în acest moment.

"Dacă Ucraina, o țară aflată sub asediu, nu a blocat exporturile, imaginați-vă ce tip de condiții ar trebui îndeplinite pentru ca România să blocheze propriile sale exporturi de cereale", a afirmat ministrul Agriculturii.

În condițiile în care Ucraina a trimis prin România mai puțin de 4% din cele 20 de milioane de tone de cereale pe care trebuie să le mute, observatorii susțin că noua campanie de recoltare, care începe la finalul lunii iulie, va declanșa blocaje.

Chesnoiu a apreciat că presiunea asupra portului Constanța exista chiar și înainte de războiul din Ucraina, în perioadele de vârf ale campaniei de recoltare în România, dar acum se simte mai puternic. El a spus că portul va investi pentru a-și extinde capacitatea.

Prin port au fost expediate anul trecut un nivel record de 25,2 milioane de tone de cereale din România și de la vecinii săi fără ieșire la mare.

Chesnoiu a declarat că nu se așteaptă ca depozitarea cerealelor să fie o problemă pentru fermierii români anul acesta, existând o capacitate de 29 milioane de tone, iar nivelul este în creștere.

De asemenea, oficialul român a afirmat că România ar putea furniza facilități de depozitare temporară pentru noua recoltă de cereale a Ucrainei, dacă este nevoie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău