România va avea primul centru de instruire pentru piloți cu simulator complet de zbor
-
20 Iulie 2018 10:24
România va avea la Școala Superioară de Aviație Civilă, primul centru de instruire a piloților, echipat cu un simulator complet de zbor Full Flight Simulator (FFS) Boeing 737 New Generation (NG), iar valoarea investiției se ridică la 63 de milioane de lei, a anunțat, joi, Ministerul Transporturilor de la București.
Conform legislației în vigoare, piloții trebuie să facă pregătire pe un astfel de simulator de zbor complet ca să zboare pe aparate Multi-Crew, iar în prezent aceștia se pregătesc și își mențin antrenamentul în afara țării, cu costuri substanțiale pentru companiile aeriene care operează în România.
Potrivit Ministerului Transporturilor, simulatoarele de zbor aflate acum la Școala Superioară de Aviație Civilă sunt de tip static, pregătirea pe acestea fiind una dintre etapele pe care piloții trebuie să le parcurgă în cadrul programelor de pregătire inițială.
„Noul simulator va da posibilitatea tinerilor piloți să se specializeze pe un tip avion, respectiv Boeing 737, totodată permițând piloților cu experiență să-și facă în România pregătirea recurentă necesară menținerii licenței, iar valoarea investiției se ridică la 63 de milioane de lei, pentru acest proiect fiind luate în calcul mai multe surse de finanțare”, arată documentul.
„Pe termen lung, existența unui asemenea centru de pregătire în România va aduce și beneficii de ordin social. Tot mai mulți tineri vor putea practica această meserie, și, totodată, va fi susținută creșterea industriei aeronautice românești, în contextul creșterii industriei aviatice mondiale”, menționează ministerul.
Sursa: Mediafax