România va aloca anual 2.550 de locuri pentru studenții din R.Moldova
-
11 Februarie 2022 18:05
Ministerul Educației din România va aloca anual 2550 de locuri de studii pentru studenții din Republica Moldova, dintre care 950 pentru învățământul preuniversitar. Altele 1100 vor fi pentru învățământul superior, 450 pentru studii universitare de master, iar 50 pentru studii de doctorat. Aceste locuri vor fi acordate în urma rezultatelor admiterii organizate de instituțiile de învățământ superior de stat din România.
Acordarea burselor este parte a unui protocol semnat în contextul ședinței comune a Guvernului Republicii Moldova și Guvernului României. Activitățile incluse în protocolul de colaborare între Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Educației de la București se referă la perioada 2022-2026, transmite IPN.
Protocolul prevede că Ministerul Educației moldovean va acorda anual tinerilor din România 200 de burse la cele trei cicluri ale învățământului superior. De asemenea, partea moldovenească va oferi burse pentru mobilități academice, va organiza stagii de practică pentru studenții din România care își fac studiile la licență, master și doctorat, stagii de instruire și specializare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, universitar și de cercetare.
Protocolul prevede, de asemenea, colaborarea celor două părți în vederea invitării elevilor și studenților din Republica Moldova și, respectiv, România să participe la olimpiadele și concursurile organizare pe teritoriul celuilalt stat.