România și Uniunea Europeană vor ajuta Republica Moldova în combaterea dezinformării și la promovarea democrației
-
08 Octombrie 2022 11:13
Primul program de cooperare în domeniul combaterii dezinformării și promovării democrației „Triunghi pentru Democrație” a fost lansat oficial la Chișinău, în cadrul unui eveniment la care au participat oficiali moldoveni, eurodeputați, reprezentanți ai instituțiilor mass-media, ai societății civile și partenerilor de dezvoltare.
Programul are obiectivul de a contracara amenințările și activitățile de manipulare a informațiilor și de a contribui protejarea democrației în societate, care va fi realizat prin cooperare între Parlament, societatea civilă și reprezentanții mass-media, anunță Legislativul de la Chișinău într-un comunicat. Programul urmărește abordarea soluțiilor pentru problema complexă a manipulării informaționale, asigurând, în același timp, libertatea de exprimare.
Potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu, manipularea și dezinformarea sunt periculoase și toxice pentru întreaga societate. „Pentru a combate aceste fenomene avem nevoie urgentă atât de îmbunătățirea legislației, cât și de instituții eficiente”, a subliniat șeful legislativului.
Preent la eveniment, eurodeputatul român, Dragoș Tudorache, coordonator al activităților de susținere a democrației parlamentare în Republica Moldova, a menționat că fenomenul dezinformării devine o problemă majoră, pentru că afectează societatea și viețile oamenilor. „Aș vrea ca în discuțiile noastre să vedem modele care au investit în instrumente eficiente, menite să combată acest fenomen”, a afirmat europarlamentarul.
Prima sesiune din cadrul programului s-a concentrat pe subiectul prevenirii și combaterii dezinformării în mediul online.
Programul „Triunghi pentru Democrație” este parte a activităților incluse sub egida Memorandumului de cooperare dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European, semnat anul trecut.