România și Republica Moldova, mai aproape energetic: Transelectrica lansează construcția a două linii de 400 kV care vor conecta Suceava de Bălți

  • 21 Octombrie 2025 19:30
România și Republica Moldova, mai aproape energetic: Transelectrica lansează construcția a două linii de 400 kV care vor conecta Suceava de Bălți

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a dat startul lucrărilor la două proiecte majore de infrastructură energetică în nordul României, menite să consolideze securitatea energetică națională și interconectarea cu Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Cele două investiții vizează realizarea liniilor electrice aeriene de 400 kV Gădălin – Suceava și Suceava (România) – Bălți (Republica Moldova). Împreună, acestea vor completa Inelul de 400 kV din nordul României – o componentă strategică a rețelei naționale de transport al energiei electrice – și vor contribui la integrarea sistemului electroenergetic moldovenesc în cel european.

Ședința tehnică de lansare a avut loc la Suceava, fiind condusă de Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica, alături de echipa de investiții a companiei și de reprezentanții Electromontaj SA, antreprenorul principal responsabil de execuția lucrărilor.

„Sunt două proiecte de anvergură istorică, care vin să închidă Inelul de 400 kV din zona de nord și, totodată, să ofere României o nouă interconexiune strategică cu Republica Moldova. Prin aceste investiții, consolidăm securitatea energetică, creăm condiții pentru dezvoltare economică în regiunea de nord-est și întărim poziția României ca furnizor de stabilitate în regiune”, a declarat Ștefăniță Munteanu.

Linia Gădălin – Suceava are rolul de a finaliza infrastructura de transport de 400 kV din nordul țării, asigurând o distribuție mai echilibrată a fluxurilor de energie. Linia Suceava – Bălți va fi una dintre principalele conexiuni transfrontaliere România–Republica Moldova, facilitând schimbul bidirecțional de energie electrică și integrarea treptată a sistemului moldovenesc în rețeaua europeană ENTSO-E. Proiectele fac parte din planul național de dezvoltare a rețelei de transport de energie pentru perioada 2024–2030 și sunt incluse în programele de interconectare regională sprijinite de Uniunea Europeană.

Prin finalizarea acestor investiții, Transelectrica își propune să crească fiabilitatea sistemului electroenergetic românesc, să reducă riscurile de întrerupere a alimentării și să contribuie la consolidarea pieței regionale de energie din Europa de Sud-Est.

România și Republica Moldova colaborează activ în domeniul energetic, în special pentru diversificarea surselor și asigurarea independenței energetice a Chișinăului. În ultimii ani, interconectarea rețelelor electrice a devenit o prioritate strategică, în completarea cooperării deja existente în sectorul gazelor naturale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
29,26
Nori împrăștiați
Umiditate:48 %
Vint:3,82 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
23
Sun
25
Mon
28

Ultimele știri

Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor va fi aliniat la standardele UE

Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor va fi aliniat la standardele UE

Expert, despre reținerea ofițerului FSB la Chișinău: Serviciile rusești încearcă să urmărească schimbările din regiunea transnistreană, inclusiv relațiile acesteia cu Chișinăul

Expert, despre reținerea ofițerului FSB la Chișinău: Serviciile rusești încearcă să urmărească schimbările din regiunea transnistreană, inclusiv relațiile acesteia cu Chișinăul

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

„Investițiile din primul proiect au ajutat producătorii să se modernizeze și să intre pe piețe noi de export”. Guvernul aprobă negocierile pentru împrumutul de la BEI pentru proiectul „Livada Moldovei II”

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

GALERIE FOTO | 100 de ani de aviație civilă în R. Moldova. Cristian-Leon Țurcanu: „Este un moment de recunoaștere a activității profesioniștilor din domeniu de pe cele două maluri ale Prutului”

GALERIE FOTO | 100 de ani de aviație civilă în R. Moldova. Cristian-Leon Țurcanu: „Este un moment de recunoaștere a activității profesioniștilor din domeniu de pe cele două maluri ale Prutului”

Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit

Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit

Arhivă Radio Chișinău