România | Reuniune informală a miniștrilor pentru afaceri europene la București

  • 11 Martie 2019 09:36
România | Reuniune informală a miniștrilor pentru afaceri europene la București

O reuniune informală a miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene din Uniunea Europeană va avea loc luni și marți la Palatul Băncii Naționale din București, România.

La reuniunea organizată de Președinția română a Consiliului Uniunii Europene vor fi prezenți prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și comisarul european pentru buget și resurse umane, Gunther Oettinger.

Cu detalii, redactorul RRA Carmen Gavrilă: "În cadrul Reuniunii miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene, va avea loc o dezbatere privind Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2021-2027 și una privind viitorul Europei, cu accent pe prioritățile care ar trebui să ghideze activitatea Uniunii în următorii în următorii cinci ani, în pregătirea noii agende strategice a UE.

În ce privește cadrul financiar, până acum toată lumea este de acord că viitorul buget va trebui să ofere Uniunii resursele necesare pentru atingerea obiectivelor următorilor șapte ani, într-un echilibru între politicile generatoare de creștere și convergență și răspunsul la provocări emergente.

Dificil este însă de mediat și de ajuns la o concluzie comună în ce privește alocările pentru diverse politici.

Obiectivul președinției României la Consiliul UE este de a continua discuțiile într-un ritm cât mai dinamic, pentru a obține un acord politic pe acest dosar, în toamna acestui an."

Tot luni, la Muzeul Național de Artă al României, va avea loc și o întâlnire informală a reprezentanților Comisiei Europene cu cei ai statelor candidate la aderarea la Uniunea Europenă - Albania, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia.

Sursa: RRA

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău